Liga 1

Cât de importantă e mutarea anunțată de Becali: fotbalistul crucial din ultimii 3 ani iese din primul „11”

Al 3-lea fotbalist de la FCSB după numărul de prezențe în Superliga în ultimii 3 ani, Risto Radunovic (numărul 33) riscă să iasă pentru prima oară din primul „11”

Articol de Alexandru Barbu  —  miercuri, 18 octombrie 2023

Risto Radunovic, al 3-lea fotbalist de la FCSB după numărul de prezențe în Superliga în ultimii 3 ani, riscă să iasă pentru prima oară din primul „11”. Gigi Becali se gândește serios să-l înlocuiască în flancul stâng al apărării cu Cristi Ganea.

Radunovic a venit la FCSB în urmă cu aproape 3 ani, la începutul lui 2021, de la Astra. Roș-albaștrii au plătit pentru el 400.000 de euro, iar muntenegreanul a confirmat imediat. S-a impus rapid în formula de start și a fost titular în majoritatea partidelor. 

Doar Olaru și Tavi Popescu au jucat mai mult la FCSB decât Radunovic în ultimii 3 ani

Risto tocmai a ajuns la 93 de meciuri în tricoul FCSB, numai în campionat, și recent a devenit cel mai utilizat străin de vicecampioană, depășindu-l pe francezul Harlem Gnohere (92).

De când e la FCSB, Radunovic e întrecut numai de doi fotbaliști în topul celor mai folosiți jucători de roș-albaștri în Liga 1. Primul loc e împărțit de Olaru și Octavian Popescu, ambii cu 104 prezențe în Superliga în intervalul ianuarie 2021 - octombrie 2023.

Muntenegreanul e deasupra unor colegi importanți din actualul lot, precum Florinel Coman, Ștefan Târnovanu, Adrian Șut.

Cele mai multe partide la FCSB în Superliga începând cu ianuarie 2021

JUCĂTOR NR. MECIURI
1-2. Olaru104
Oct. Popescu104
3. Radunovic93
4. Șut84
5. Ov. Popescu81
6. Cordea79
7. Fl. Coman77
  • Cum arăta FCSB pe 15 ianuarie 2021, la primul meci al lui Radunovic în roș-albastru, 3-0 cu Astra: A. Vlad - V. Crețu, I. Cristea, Miron, Radunovic - Olaru, Simion, Fl. Tănase - Man, Oct. Popescu, Fl. Coman

Cristi Ganea, noul fundaș stânga de la FCSB?

Titular în 91 de jocuri, 81 dintre ele bifate din postura de integralist, Radunovic nu a avut o concurență serioasă până acum. Panțîru a fost mai mereu accidentat, în timp ce jucători ca Soiledis sau Sorin Șerban n-au emis pretenții pe termen lung la un loc în primul „11”.

Situația se poate schimba însă odată cu venirea lui Cristi Ganea. „Radunovic prea era lejer. Bun jucător, dar nu avea niciun fel de emoții, era titular, n-avea treabă. Acum o să vedem. Va juca tot el, până intră Ganea în ritm, dar apoi nu vom ști cine va fi titular”, afirma Gigi Becali la finalul primului joc al lui Ganea la FCSB, duelul cu FC Bihor (2-0) din Cupa României.

Apoi, după ce Ganea a debutat și în campionat pentru FCSB, la Botoșani (1-0), patronul roș-albaștrilor a continuat să-l laude pe fostul jucător de la Panathinaikos: „Mi-a plăcut foarte mult de Ganea. Și Radunovic are tehnică și urcă, dar ăsta are mai mare viteză și mai mare forță. E mai iute, are mai multă vână. E puțin mai tehnic Radunovic, dar n-are puterea ăstuia. Ne rugăm la Dumnezeu să ne dea înțelepciunea să joace ăla care trebuie”. Ambii au 31 de ani.

3 avantaje Risto Radunovic

  • e deja un om important la FCSB, atât în vestiar, cât și pe teren 
  • a avut întotdeauna evoluții apreciate în roș-albastru 
  • e un fundaș stânga echilibrat, util atât în apărare, cât și în ofensivă

3 avantaje Cristi Ganea

  • va avea șansa să joace din prima, așa procedează de regulă Gigi Becali cu nou-veniții, vrea să-i vadă rapid pe teren
  • l-a impresionat deja pe patronul echipei
  • e mai bun pe fază ofensivă decât Radunovic, calitate apreciată de Becali, cel care are ultimul cuvânt în alcătuirea primului „11”

Golul lui Radunovic a calificat-o pe FCSB în grupele Conference League

În ultimii 6 ani, FCSB a participat o singură dată în grupele unei competiții europene. Se întâmpla vara trecută, când roș-albaștrii s-au impus în play-off-ul Conference League contra norvegienilor de la Viking. 

După 1-2 pe Arena Națională, vicecampioana a câștigat cu 3-1 la Stavanger, golul decisiv fiind marcat de Radunovic în prelungiri, minutul 90+4, o lovitură de pedeapsă obținută de Florinel Coman.

Ganea se antrenează foarte bine. Rupe sala după ședințele de antrenamente. Are un fizic cum rar mi-a fost dat să văd! 

- Mihai Stoica, manager FCSB

Ganea nu prea a jucat în ultimul timp. Eu îl știu bine, l-am avut jucător la Craiova. E un jucător bun, dar a trecut timpul peste el. Am înțeles că se dorește îndepărtarea lui Radunovic, ușor, ușor, că a îmbătrânit. În ultimul timp a mai stagnat și Radunovic. Cred că vor și ei altceva. Ganea e bun pe ofensivă, pe defensivă avea probleme mari 

- Gabi Balint, expert Digi Sport

Eu l-am avut la echipa națională pe Ganea. E un transfer bun. Pe faza ofensivă e foarte bun și o va ajuta pe FCSB. Dacă va juca meci de meci și va avea continuitate, va fi un câștig pentru FCSB. Dacă lui Ganea i se va da șansa să demonstreze, și văd că i se dă, cred că poate fi peste Radunovic. Va putea să prindă echipa de start 

- Nicolae Dică, expert Orange Sport

2 goluriare Radunovic la FCSB în campionat

1,3 milioane de euroe cota actuală a lui Risto, conform portalului de specialitate Transfermarkt. Cel mai mult a valorat în iunie 2022 (1,5 milioane)

30 de selecțiiare Radunovic pentru Muntenegru (1 gol), fiind convocat exclusiv din România

6 aniau trecut de la debutul muntenegreanului pe prima scenă a fotbalului românesc, Astra - Chiajna 1-0 (august 2017)

VIDEO. Tot ce trebuie să știi înainte de FCSB - FC Voluntari

>

Mai multe articole despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.