Mircea Rednic, antrenorul de la UTA, s-a plâns la conferința de presă premergătoare meciului cu Rapid că partida se joacă vineri.
- UTA - Rapid are loc vineri, de la ora 21:00. Meciul disputat la Arad va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Orange Sport 1, Prima Sport 1 și Digi Sport 1
Tehnicianul a invocat faptul că în alte țări din Europa nu se dispută meciuri vinerea, în săptămâna în care jucătorii au revenit de la echipele naționale. Doar că e contrazis de realitate.
Vineri, 20 octombrie, se joacă, printre altele, Bremen - Dortmund (Bundesliga, ora 21:30), Le Havre - Lens (Ligue 1, ora 22:00), Osasuna - Granada (La Liga, ora 22:00), Royale Union - Eupen (Belgia, ora 21:45), Lusitania - Benfica (Cupa Portugaliei, ora 18:30).
Rednic, nemulțumit înainte de UTA - Rapid
„Nu o spun cu răutate, dar suntem singura țară care după o întrerupere a programat meciuri vineri. Ar fi normal ca, ținând cont de meciurile naționalelor, să punem de sâmbătă partide în campionat, nu de vineri, pentru că jucătorii nu au cum să ajungă ok.
Suntem mândri și fericiți că jucătorii noștri convocați au avut evoluții bune, chiar decisive, dar pe mine asta nu mă încălzește. Risc ca trei dintre ei sau doi, mai mult ca sigur, să nu joace, plus doi suspendați, sunt deja patru. Mai e și un accidentat după meciurile de la lot și deja e jumătate din echipă.
Așadar, și Federația sau Liga ar trebui să se gândească că nu se întâmpla nimic dacă jucam sâmbătă trei meciuri. Și în Belgia încep de sâmbătă, duminică sunt meciurile bune. Noi parcă avem contract cu vineri”, a declarat Rednic la conferința premergătoare meciului cu Rapid, potrivit Sport Arad.
{{text}}