Mihai Stoica (58 de ani), managerul general al celor de la FCSB, și Basarab Panduru (53 de ani), fostul internațional, sunt de părere că suspendarea primită de Valentin Țicu (23 de ani), fundașul stânga al Petrolului, una de 16 etape, este prea dură.
Valentin Țicu a avut o intrare extrem de dură asupra lui Dragoș Iancu (21 de ani), mijlocașul lui Hermannstadt, în minutul 6 al meciului de la Ploiești, scor 0-0, disputat pe 24 septembrie.
Miercuri, comisia disciplină din cadrul LPF a anunțat că Valentin Țicu este suspendat pentru 16 etape, dar și amendat cu suma de 10.000 de lei. Petrolul are drept la recurs, care la care „lupii galbeni” vor apela, după cum a precizat Claudiu Tudor, președintele prahovenilor, pentru GSP.
Mihai Stoica și Basarab Panduru cred că sancțiunea primită de Valentin Țicu este una mult prea dură, având în vedere că fundașul Petrolului nu a avut intenția de a comite un astfel de fault.
Mihai Stoica, despre suspendarea primită de Valentin Țicu: „Se vede clar lipsa de intenție”
„Suspendarea este foarte mare, mai ales că au mai fost accidentări de genul şi nu s-a dat aşa. Se vede clar lipsa de intenţie. Nimeni nu se duce intenționat.
La copilul ăsta (n.r. - Dragoș Iancu) a fost mare ghinion. Impactul este mare, pentru că imaginea este greu de primit. Gravitatea nu este la fel de mare ca în cazul accidentări la genunchi.
Durata de recuperare este mult mai mare. El a avut şansă, s-a rupt doar peroneul”, a declarat Mihai Stoica, conform Orange Sport.
Basarab Panduru, după ce a văzut suspendarea primită de Valentin Țicu: „Par multe 16 etape”
„Pare că se vrea a se da un semnal, dar cred că vor ataca decizia și va primi jumate. La Apel se întâmplă ceva. Nu știu dacă așa o să fie, dar 16 etape par multe.
Nimeni nu zice că e corect, deşi la accidentare nu poți sa te uiți, este din cale afară de rea!”, a adăugat Basarab Panduru, potrivit sursei citate anterior.
{{text}}