Fotbal   •   Liga 1   •   RĂZBOI ÎN ISRAEL

Un fotbalist de la FCSB, de partea Palestinei în conflictul cu Israelul » Ce a postat jucătorul roș-albaștrilor în mediul online

Joyskim Dawa (centru). Foto: Imago

Articol de David Marinescu   —  joi, 19 octombrie 2023

Joyskim Dawa (27 de ani), fundașul central camerunez al celor de la FCSB, a postat, pe contul personal de Instagram, mesaje de susținere la adresa Palestinei, în contextul războiului declanșat de gruparea paramilitară Hamas în Israel

În dimineața zilei de 7 octombrie, gruparea paramilitară palestiniană Hamas a lansat un atac în masă, lansând nu mai puțin de 5.000 de rachete asupra Israelului. 

Joyskim Dawa, fundașul de la FCSB, de partea Palestinei în războiul cu Israelul

Joyskim Dawa, camerunezul titular din defensiva vicecampioanei României, și-a arătat sprijinul pentru Palestina. Fundașul adus de la FC Botoșani în iulie 2022 a redistribuit un scurt videoclip postat pe pagina de Instagram „eye.on.palestine” (n.r. - toți ochii pe Palestina). Între timp, povestea postată de Dawa pe Instagram a expirat și nu mai poate fi revăzută. 


Sursă foto: Instagram@joyksimdawa via Prosport

În scurtul filmuleț sunt prezentate două fete, care primesc îngrijiri medicale pe un pat de spital. Acestea sunt pline de sânge. Joyskim Dawa a pus, deasupra pozelor, steagul Palestinei. 

Sursă foto: Instagram@joyksimdawa via Prosport

Youcef Atal, fundașul lui Nice, a intrat în atenția autorităților franceze pentru că a promovat un predicator palestinian 


Un fotbalist care a comis un gest asemănător cu al lui Joyskim Dawa a intrat în atenția autorităților din Franța. 

Youcef Atal (27 de ani), fundașul dreapta al lui Nice, a intrat în vizorul poliției franceze, după ce a postat pe contul lui de Instagram un clip al predicatorului palestinian Mahmoud al-Hasanat, fiind acuzat de antisemitism. 

Jucătorul lui Nice a șters apoi rapid postarea de pe contul său, înainte de a-și prezenta scuzele duminică. Degeaba însă, Youcef va trebui să explice poziția lui în fața Comisiei de Disciplină a Ligii franceze și a anchetatorilor de la Parchet.

El și-a prezentat ulterior scuze. „Nu a fost în intenția mea să șochez lumea și îmi cer scuze. Condamn cu tărie orice formă de violență, oriunde în lume, și sunt de partea victimelor războiului. Niciodată nu am susținut mesajele de ură. 

Pacea este un ideal în care cred cu tărie”, a spus fotbalistul cu trei milioane de urmăritori pe Instagram.

VIDEO. Elias Charalambous, radical după ce Joyskim Dawa a fost abuzat rasial: „Să se gândească de două-trei ori înainte să deschidă gura!”

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.