Fostul fundaș al celor de la Rapid și Petrolul, Daniel Chiriță (49 de ani), a povestit pentru Gazeta Sporturilor un episod inedit cu George Copos care i-a falsificat semnătura de pe contract.
Fostul fundaș s-a lăudat că nu s-a lăsat păcălit de George Copos, în ciuda faptului că acesta a încercat de mai multe ori „să-l facă”.
- Salut Daniel, mai știi cum proceda domnul Copos cu banii? Calcula la virgulă?
- Salut! Avea principii și era un om foarte corect, care a ținut Rapidul în viață și care a investit foarte mult. Când am plecat de la Craiova și am ajuns la Pro Rapid, vă dau cuvântul meu!, am crezut că am intrat în altă țară. La Craiova și Petrolul erau condiții grele, iar la Pro Rapid, când am văzut totul nou, am zis că sunt în altă lume. Domnul Copos chiar a investit la acest club.
VIDEO. Daniel Chiriță: „Am ascuns contractul sub trening”
- Zi-ne una cu Copos!
- Am o grămadă. Am una foarte frumoasă. Când m-au luat de la Craiova, s-a întâmplat în retur. Am semnat pe 6 luni cu drept de prelungire pe 3 ani. Contractul de 6 luni l-a înregistrat la FRF, iar cel de 3 ani nu l-a înregistrat. Când am fost să-mi iau copie la contract, era Dinu Gheorghe președinte. I-am cerut să-mi dea un original să am acasă. Când a deschis dosarul, foaia mea de 6 luni era vizată, iar restul nu. Când s-a întors să pună ștampila, din restul de 4 care nu erau înregistrate, am luat o foaie și am băgat-o în trening. Mi-a dat foaia cu contractul normal și am plecat. Am jucat puțin în acele 6 luni, luasem campionatul, dar în vară eu nu m-am mai prezentat la Rapid. Ei mă sunau să vin, dar eu le spuneam că nu am contract. Îmi tot spuneau că mă suspendă.
- Tu știai ce băgaseși în trening și îți jucai "cartea".
- Le-am spus că cel înregistrat este la mine și dacă nu sunt și cele 4 exemplare pentru prelungire înseamnă că nu au dreptate. Copos m-a chemat atunci la Crown Plaza să stăm de vorbă. Îmi tot zicea că am contract și că nu vor să-mi facă rău. Am plecat cu impresarul meu, Mircea Petrescu, la domnul Copos. Ne-am vorbit dinainte că dacă nu ne convine ceva, facem semn și plecăm.
- Bun, deci ai fost la birou...
- Da, și s-a uitat pe contracte. Evident, pe cel de-al patrulea contract nu era semnătura mea. Falsificaseră o semnătură. Domnul Copos îmi arăta contractele înregistrate și apoi i-am arătat și eu contractul de la mine. I-am zis, ăsta e contractul meu pe care nu l-ați înregistrat. Acesta pe care îl aveți dumneavoastră este unul în care nu apare semnătura mea. I-am arătat care este semnătura mea și m-a pus să mă întorc cu spatele.
- Și de aici...
- În timpul asta el amesteca contractele. I-am arătat iar care e cel cu semnătura falsă. M-a pus să mă întorc iar cu spatele și iar le amesteca. Tot ghiceam contractul fals. Apoi l-a sunat pe nea Mircea și l-a întrebat dacă are nevoie de mine. Nea Mircea a dat OK-ul și am semnat un alt contract. El avea niște principii cu 75% din meciuri jucate și altele. În momentul în care am renegociat contractul cu nea Mircea Petrescu au intrat condițiile pe care le-am vrut eu. Nu mi-am dorit un salariu mare, dar am vrut să fiu fără 75% din partide jucate și a acceptat.
{{text}}