Liga 1

Burcă știe cum o poate bate Dinamo pe Hermannstadt: „Ăsta e ingredientul secret”

Ovidiu Burcă, antrenorul lui Dinamo, a prefațat meciul cu Hermannstadt, din SuperLiga.

Articol de Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video)  —  joi, 19 octombrie 2023

Ovidiu Burcă, antrenorul lui Dinamo, a prefațat meciul cu Hermannstadt, din SuperLiga.

  • Hermannstadt - Dinamo are loc sâmbătă, de la ora 17:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1

Tehnicianul „câinilor” îi laudă pe sibieni și consideră că încrederea jucătorilor lui, după 1-1 cu CFR Cluj, ar putea fi decisivă în rezultatul final.

VIDEO. Ovidiu Burcă: „Încrederea e ingredientul secret”

>

„Hermannstadt are un antrenor (n.r. - Marius Măldărășanu) care e deja de mult timp la echipă, se vede mâna lui. Au un joc consistent, drept dovadă că în ultimele meciuri au făcut partide bune împotriva unor adversari de calibru. Ne dorim să confirmăm ce am realizat cu CFR. După o lungă perioadă de timp, echipa și-a ridicat nivelul, suntem într-un progres. 

Cu CFR Cluj am făcut un meci solid, noi nu ne dorim să încurcăm, ne dorim să devenim protagoniști. Meciul de la Sibiu ne poate demonstra că echipa a făcut un progres. Avem nevoie să credem unii în alții, în planul de joc, ca antrenor poate să pară că vorbești în gol, că jucătorii nu te ascultă. 

Ne dorim să legăm mai multe meciuri cu rezultate pozitive. Încrederea e ingredientul secret, atât la nivel de grup cât și la nivel individual. Din păcate, se pierde și se câștigă foarte ușor. 

Echipa are valoare, locul în clasament nu edifică valoarea jucătorilor. Sper ca de acum să putem face două reprize la același nivel, dar e un proces”, a declarat Ovidiu Burcă la conferința premergătoare meciului.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.