Dragoș Iancu (21 de ani) stă deja de câteva zile în baza FCSB, unde face recuperare alături de Ovidiu Kurti, unul dintre cei mai buni kinetoterapeuți ai țării. 10 zile de recuperare, apoi, tot aici, face pașii necesari întoarcerii rapide pe gazon. Fotbalistul lui Hermannstadt e optimist, revenirea sa fiind preconizată pentru cantonamentul de iarnă
10:15. Baza FCSB. În cârje, Dragoș Iancu, însoțit de un apropiat, traversează domol parcarea din zona sălii de conferințe.
Vine ușor spre locul ce-i este ca a doua casă în această perioadă. Petrece aici timp de 4-5 ore, uneori și mai bine, ajutat și îndrumat de Ovidiu Kurti: "Aici mă văd în fiecare dimineață cu Ovi. Le sunt recunoscător lui și celor de la FCSB pentru ajutorul dat".
Sunt pașii necesari și firești pentru o recuperare corectă. Imaginile cu piciorul rupt al lui Iancu încă sunt subiect de discuție. Era durere și pentru cei ce doar le priveau, nu simțeau.
Și nu era prima problemă pentru un puști de 21 de ani în plină ascensiune. Pentru că Iancu a mai pățit-o și la primul meci în Liga 1, pe atunci la Gaz Metan.
Optimisul lui Dragoș e puțin astupat de vocea moale, firavă. Știe că n-a ajuns nici la jumătatea drumului și că 2024 e anul în care va face ceea ce și-a dorit de mic. Să joace fotbal.
"E mai bine să fiu alergat la antrenamente decât să vin să mă recuperez", mai glumește tânărul Sibiului. Iar grimasele din exerciții susțin ideea.
La fel ca diferența gambelor, pentru că după recuperare, Dragoș are de tras pentru reglarea musculaturii. "E băiat care duce, se va face bine repede. O să vedeți!", a completat și Ovidiu Kurti.
- Dragoș, cum merge recuperarea?
- Sunt în grafic, ca să zic așa. De sâmbăta trecută sunt la baza de pregătire a FCSB-ului, din Berceni. Mănânc aici, dorm aici. Am o ședință de recuperare pe zi, dimineața, patru, poate chiar 5 ore. Mă "rupe" Ovidiu Kurti cu exercițiile pentru mobilitatea gleznei, pentru masă musculară. Mai fac și eu, în cameră. Nu vin la recuperare trist, știu că trebuie să o fac pentru a reveni. Cu cât muncesc mai bine, cu atât recuperarea e mai scurtă.
- A fost greu să te obișnuiești cu gândul că nu mai mergi la antrenamente aproape zilnic, ci să te recuperezi?
- Da! Cel mai greu îmi e să accept că trebuie să stau atât de mult fără fotbal. E cel mai nasol lucru pentru mine.
- Te uiți la colegi, îi vezi, ce simți când te uiți la meci?
- Uite, nu pot să zic că mă uit cu atâta plăcere. Simt frustrare. Nu din cauza colegilor. Când mă uit la fotbal în general, simt frustrare pentru că am fost și eu acolo, pe teren, și acum nu pot juca fotbal.
- Am remarcat că nu mai ai ghips...
- Nici n-am purtat! Mi-a explicat domnul doctor Dinu, după ce m-a operat, că ghipsul ar fi pus presiune pe rana rămasă de la osul ieșit și nu era de dorit. Am doar un pansament, o fașă, ceva, acolo, pe care-l schimb eu. Dau din când în când și cu o cremă. De deplasat mă deplasez cu niște cârje, încă nu mă pot lăsa cu toată greutatea pe picior. Durere nu mai e. Cred că doar atunci, după impact, și poate vreo 2-3 zile. Nicio durere de atunci.
- Cum te înțelegi cu noii "coechipieri" și cu staff-ul, acum că te-ai "transferat" la FCSB?
- M-au primit foarte bine, toți se poartă frumos, nu mi-au cerut nimic, mă ajută cu tot ce pot și chiar vreau să le mulțumesc prin intermediul dumneavoastră! Domnul Mihai Stoica m-a vizitat, am stat de vorbă și m-a încurajat. La fel, Ovidiu Kurti, cu care lucrez zilnic. Sunt niște oameni minunați! Eu fiind cu acele cârje, și la masă mă ajută să îmi pun în farfurie. Mi-e greu să mă descurc.
"Când s-a rupt piciorul, m-a fulgerat în tot corpul"
- Cât mai stai cu cârje?
- Depind de felul în care se închide rana. Să pot intra în bazin, asta urmează după recuperarea cu domnul Ovidiu. Să încep să calc normal. Cred că vreo două săptămâni. Rana e închisă, dar mai este scoarță. Trebuie să se ducă, să cadă, să se cicatrizeze bine ca să nu existe risc de infecție.
- Ai vreo problemă să rememorăm momentul accidentării?
- Nicio problemă. L-am revăzut de câteva ori. De o grămadă de ori! E frustrant. Am avut mult ghinion. După contactul cu Vali Țicu, când m-am ridicat în șezut și mi-am văzut piciorul stâng nu-mi venea să cred că poate să arate în halul ăla. Am intrat în stare de șoc, efectiv! Am vorbit și cu Vali, el a vrut să-mi pună un blocaj la minge, să facă un fault de joc probabil. Când am aterizat cu piciorul stâng, m-a prins cu el în pământ.
- Ce ai simțit în momentul impactului?
- Ca și cum mi-ar fi trecut un fulger prin tot corpul. Nu-mi văzusem piciorul, dar am știut că e ceva nasol. Iar când m-am lăsat pe spate a început să mă doară. Rău. M-am rugat de cei de la Salvare să-mi dea ceva, eventual să-mi facă un calmant, însă nu mi-au dat nimic. N-am ce face, trebuie să trec peste. Asta știu să fac, asta îmi place. Viața merge înainte.
- Drumul până la spital?
- Dureri foarte mari. În ambulanță. Niciodată nu am avut asemenea dureri. Pulsa totul acolo, durere mare de tot. La spital m-au adormit. Mi-au pus osul la loc și m-am mai trezit când eram pe drum, spre București. Se mai vedea doar tăietura, pe acolo pe unde ieșise osul afară din piele.
- La București ai intrat pe mâna domnului doctor Dinu...
- A venit de acasă, să mă vadă. Îi mulțumesc pentru asta! Eu nu mi-am văzut piciorul fără șosetă, era deja pus la loc. Nu mai era osul ieșit. Nu știu dacă ați văzut poza. Se vedea doar tăietura, nu și osul ieșit.
Nu pot să renunț! Am făcut sacrificii mari, eu sunt din Huedin, de la 50 de kilometri de Cluj. Mama făcea câte două drumuri pe zi să ne ducă la CFR pe mine și fratele meu. Pentru că e diferență de vârstă între noi. Vreau să reușesc ca fotbalist!
- Dragoș Iancu, mijlocaș Hermannstadt
"Nu mă gândesc să renunț la fotbal! Nu văd viața altfel"
- Și ce a zis domnul doctor?
- Că medicii de la Ploiești au făcut treabă bună și, după ce a văzut radiografiile, mi-a explicat pas cu pas ce vrea să facă. Rămăsese să stabilească, atunci când deschidea acolo, dacă e nevoie de două intervenții sau dacă rezolvă dintr-una. Până la urmă, a ieșit din prima. Dar a durat vreo patru ore. M-a încurajat mult dânsul, mi-a zis că în trei luni și ceva o să fie bine.
- Ai avut rupte peroneul, ligamentele gleznei și tendonul?
- Tendonul, nu! Doar peroneul și ligamentele. Am o plăcuță de titan, prinsă în șuruburi. Dar și două șuruburi mai mari, cu care a prins peroneul de tibie. Pe astea o să mi le scoată în șase-opt săptămâni. Plăcuța, abia peste un an. Mă bucur că-s foarte bine cu recuperarea. Asta îmi zice și Ovi.
- Vali ce zice?
- Vorbesc la două sau trei zile cu Țicu. Ce să facă și el?, îi pare rău! Nu și-a dorit. Am avut parte de ghinion. Despre suspendare n-am ce să zic, probabil a fost vorba despre un exemplu pentru a nu se repeta așa ceva. Când ne-am văzut la spital era foarte afectat, supărat.
E clar că nu și-a dorit așa ceva. Nu-i venea să creadă că m-a accidentat. N-am cum să-i port ură. Știu că n-a fost nimic intenționat. La orice fault se poate întâmpla. A fost vorba de mult ghinion. Sper ca asta să fie ultima accidentare, să rup blestemul ăsta
- Dragoș Iancu, mijlocaș Hermannstadt
- Ai avut gânduri de retragere, fiind a doua accidentare?
- Sincer am stat și m-am gândit, dar nu. Nu pot! Nu-mi văd viața fără fotbal! Că va fi la Liga a 2-a, a 3-a, tot fotbal vreau să fac! E prea mare dragostea pentru fotbal. Și n-am să uit zilele când învățam în mașină ca să merg la antrenamentele de la CFR. Știu că băieții mă așteaptă să mă întorc, sper să plec cu ei în cantonamentul de iarnă
26 de meciuriare Dragoș Iancu la Hermannstadt, pentru care a marcat de 3 ori
Am mai avut o dată ghinion, la acel prim meci în L1. Am sărit la cap cu Grahovac, iar când a aterizat, mi-a rupt colateralul. Două luni și ceva, out! Așa mi-a fost dat, să le duc. Dar țin prea mult la fotbal ca să renunț. A fost mai greu atunci, aveam 18 ani și deja o operație
Dragoș Iancu, mijlocaș Hermannstadt
{{text}}