Sebastien Haller (29 de ani), atacantul de la Borussia Dortmund, a avut valori de performanță modeste în ultimele luni, iar șefii clubului și-au pus problema dacă va mai putea juca la cel mai înalt nivel. Urmarea unui cancer la testicule diagnosticat în iulie 2022, ivorianul a trecut prin 4 cicluri de chimioterapie și două operații.
Sebastien Haller a jucat puțin pentru Borussia Dortmund în debutul acestui sezon. 306 minute, cu totul, în 8 partide. Motivul? În timpul perioadei de pregătire, din vară, parametrii săi de performanță au arătat rău. O parte, chiar foarte rău, deși se antrena foarte bine.
Sebastien Haller nu mai era cel din sezonul trecut
Atacantul ivorian nu mai era cel care se întorsese în forță în a doua jumătate a stagiunii 2022/2023, după ce se vindecase de un cancer la testicule depistat în vara anului trecut. Iar șefii clubului au început să se teamă pentru sănătatea și pentru cariera lui.
Borussia Dortmund l-a achiziționat pe Niclas Fullkrug ca să nu rămână descoperită
Și-au pus problema dacă va mai putea face performanță și, pentru a nu se trezi la un moment dat descoperiți, au reacționat pe ultima sută de metri a perioadei de mercato estival, achiziționându-l pe Niclas Fullkrug (30 de ani), de la Werder Bremen.
Borussia Dortmund l-a achiziționat pe Niclas Fullkrug de la Werder Bremen. Foto: TwitterTotodată, ei au cerut ajutorul medicilor, pentru a-l putea susține pe Haller cât mai bine și mai eficient posibil. Așa au aflat că acest curs al evenimentelor nu reprezintă ceva neobișnuit după o boală atât de gravă.
Sebastien Haller, două operații și patru cicluri de chimioterapie
Haller a trecut prin patru cicluri de chimioterapie anul trecut și a fost supus la două intervenții chirurgicale. O tensiune incredibilă asupra corpului, dar și a psihicului.
Profesorul-doctor Krakowski-Roosen a explicat pentru revista Sport Bild: „Diagnosticul propriu-zis, succesul terapeutic intermediar, de exemplu după îndepărtarea chirurgicală a tumorii, dar și tratamentul îndelungat duc la constante suișuri și coborâșuri psihologice. În cazul unui sportiv se pot traduce printr-o performanță sporită, urmată de-o cădere mentală și fizică”.
Sebastien Haller se pregătește cu un antrenor privat
Acum, Haller luptă pentru a-și recăpăta consistența din returul sezonului trecut. Se pregătește individual, cu un antrenor privat, iar Borussia i-a pregătit și un program personalizat, pe care îl efectuează asistat de un antrenor de atletism.
Valorile lui sunt verificate aproape zilnic și, potrivit Sport Bild, sunt încurajatoare.
{{text}}