Fotbal   •   Nationala   •   interviu

Avertismentul lui Mircea Lucescu pentru meciul Israel - România. Marele atu al adversarilor + Cum comentează criticile la adresa naționalei

Imagine de la România - Israel, 9 septembrie 2023

Articol de Dan Udrea   —  sâmbătă, 21 octombrie 2023

Mircea Lucescu, unul dintre foștii selecționeri ai României, în prima jumătate a anilor '80, a comentat pentru GSP.RO pe marginea șanselor naționalei noastre de a fi prezenți la un turneu final, după o pauză de 8 ani, ultima astfel de performanță fiind la Euro 2016, în Franța. 

Lucescu s-a referit la prima reprezentativă în dialogul pe care l-a avut vineri cu Gazeta Sporturilor și în care subiectul principal a fost legat de instalarea lui Ionuț Lupescu la Clubul Sportiv Dinamo

De asemenea, Il Luce a discutat și despre situația la zi pe care o are la Dinamo Kiev, dar mai ales despre viața pe care o are într-o țară, Ucraina, care se află în război de peste un an și jumătate.

România e favorită pentru a merge la Euro, chiar dacă mai are de disputat în ultimele două jocuri din grupă confruntări cu principalele rivale, Israel și Elveția. 


Suntem la mâna noastră și suntem avantajați și de faptul că meciul nostru cu Israel, care probabil va decide a doua formație calificată, alături de Elveția, va avea loc pe teren neutru, nu în Israel.

- Domnule Lucescu, meciurile echipei naționale cu Belarus și Andorra le-ați văzut? 

- Din păcate, nu, fiindcă nu s-au transmis aici și n-am avut posibilitatea să le urmăresc. Dar cert e un lucru: contează doar rezultatul și acesta e pozitiv. Evident să nu s-a terminat grupa, nu suntem calificați, dar drumul e corect. 

- Credeți că Israel mai poate conta, având în vedere situația pe care o are în țară? 

- Atenție mare la jocul cu Israel! Această echipă va veni cu un potențial emoțional extraordinar, ieșit din comun. Apoi, Elveția are potențial tehnic și valoric. 

- A existat și există, de regulă, atunci când joacă naționala, o polemică de genul: jucăm slab, jucătorii sunt criticați, ei se plâng și totul e parcă într-un cerc vicios. 

- Știu ce zici, dar de această dată mi s-a părut că toată lumea a avut o atitudine corectă. Adică, opinia publică a avut păreri, chiar și critice, dar cu rol de a îndemna jucătorii să dea totul, în vreme ce fotbaliștii au reacționat bine, critica pare că i-a ajutat, ceea ce, de multe ori, face parte din parcursul unei echipe naționale în preliminarii.


Mircea Lucescu, al 3-lea selecționer all-time 

AntrenorMeciuri ca antrenor România
A. Iordănescu101
V. Pițurcă95
M. Lucescu58
E. Ienei51
C. Rădulescu49
A. Niculescu38
V. Stănescu36

VIDEO Mircea Lucescu, despre cheia succesului într-o carieră fabuloasă: „Când câștigi și ai succes nu mai poți să trăiești fără el că te îmbolnăvești!”

Citește și alte articole:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.