FCSB și FC Voluntari au remizat, scor 0-0, în runda cu numărul 13 din Superligă. Fotbaliștii liderului au fost prăbușiți după meci.
Pentru prima dată în acest sezon de Superligă, FCSB nu a reușit să înscrie. Dezamăgirea din tabăra liderului a fost surprinsă de reporterii GSP prezenți pe Arena Națională, imediat după fluierul final al lui Marian Barbu.
VIDEO. Prăbușiți! Cum au fost surprinși cei de la FCSB după remiza cu FC Voluntari
Darius Olaru, Octavian Popescu, Alexandru Băluță și Adrian Șut au rămas perplecşi secunde bune, prăbușiți pe gazon.
În tot acest timp, Ovidiu Popescu conversa pe un ton critic cu „centralul” Marian Barbu. Mijlocașul celor de la FCSB consideră că ar fi trebuit să primească un penalty în minutul 88, când șutul lui a lovit mâna la Paz.
Supărat a fost și David Miculescu. Întins pe gazon, a strigat mai multe cuvinte dure, fără o direcție anume. Fotbaliștii celor de la FCSB s-au adunat și s-au îndreptat spre sectorul în care se afla Peluza Nord.
Dawa, reproșuri pentru Băluță
În drum spre galerie, Dawa a aruncat o sticlă de apă spre Băluță, fără intenția de a-l lovi.
Apoi i-a reproșat ratarea din prelungiri, când mijlocașul FCSB a scăpat singur cu portarul, însă a trimis în bară.
{{text}}