Artemon Apostu-Efremov, fost antrenor al Simonei Halep (32 de ani) a vorbit despre situația jucătoarei din Constanța.
Simona a fost suspendată 4 ani, în septembrie 2023, după ce a fost depistată cu roxadustat la US Open 2021, iar ITIA a acuzat-o și de nereguli în pașaportul biologic.
Simona Halep, apărată în scandalul de dopaj: „Eu știu cât de atentă și cât de riguroasă era”
Artemon Apostu-Efremov a vorbit despre decizia în cazul Simonei și o apără pe dubla câștigătoare de Grand Slam.
„Din punctul meu de vedere, a fost o scăpare, nu știu a cui. Probabil a echipei din spatele ei. Pentru că eu știu cât de atentă și cât de riguroasă era cu orice era în jurul ei.
Citisem un interviu dat de Cristi Balaj, care, la un moment dat a fost șeful de la Anti-Doping... Eu îl sunasem, aveam numărul de la Simona, care mi-a cerut să întreb de anumite medicamente pe care trebuia să le ia la un moment dat. La fel, știu și că Teo Cercel era extrem de riguros cu asta.
Până la urmă, toată cariera ei, până acum un an, a fost testată de extrem de multe ori. Pașaportul biologic a existat și atunci, dar nu au existat nereguli, nu a existat nimic. Deci, undeva a fost o scăpare pe care ea o plătește. Dacă nu există intenție, există scăpare”, a spus Artemon Apostu-Efremov, citat de sport.ro.
VIDEO Simona Halep continuă antrenamentele
Citește AICI investigația GSP în Canada, la firma acuzată de Simona Halep
- Jurnaliștii GSP au mers în Canada pe 28 septembrie pentru a discuta cu patronii firmei acuzate de Simona Halep că i-a furnizat suplimentul contaminat cu Roxadustat
- Pe 29 septembrie, pe ușa sediului firmei a apărut un afiș cu „accesul interzis”
- Pe 6 octombrie, jurnaliștii GSP au mers la Toronto pentru a afla cine a produs suplimentul contaminat cu Roxadustat, administrat Simonei de către echipa Academiei Mouratoglou
- Cine a produs suplimentul contaminat pe care Mouratoglou i l-a oferit lui Halep: firma e într-un mic depozit, iar fabrica nu există!
{{text}}