GSP special   •   Stiri extrasport   •   DECIZIE

Curtea de Apel a publicat motivarea în cazul lui Mario Iorgulescu: consumase alcool și droguri + Fiul șefului LPF a fost dat de Poliție în urmărire generală

Articol de Sergiu Alexandru   —  luni, 23 octombrie 2023

Curtea de Apel București a făcut publică motivarea deciziei în cazul lui Mario Iorgulescu, condamnat la 13 ani și 8 de închisoare, pentru omor și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și a drogurilor.

Deși Gino Iorgulescu a susținut că fiul său nu era drogat în momentul accidentului, iar avocatul acestuia, Virgil Boglea, spunea că „victima era de 10 ori mai drogată”, analizele toxicologice prezentate de Curtea de Apel arată că Mario Iorgulescu consumase alcool și droguri înainte de accident.

Curtea de Apel București: „Testul lui Mario Iorgulescu, pozitiv la cocaină”

„Potrivit datelor înscrise în buletinul de analiză toxicologică, la data de 08.09.2019, inculpatul Iorgulescu Mario avea o concentraţie de 1,96 g/l alcool pur în sânge la ora 5.06 şi o concentraţie de 1,76 g/l alcool pur în sânge la ora 6.06. De asemenea, mostra de urină recoltată la data de 08.09.2019, ora 5.42, testată cu metoda testului imunologic rapid, a furnizat rezultatul «pozitiv pentru cocaină».


Buletinul de analiză toxicologică a fost completat la data de 13.09.2019 cu rezultatul analizei prezenţei/absenţei în organism a substanţelor psihoactive prin metoda GCMS a mostrei de sânge, rezultând benzoilecgonină 0,013 ľg/ml (în mostra de sânge).

De asemenea, conform completării buletinului de analiză toxicologică, în mostra de urină s-au pus în evidenţă cocaină şi metabolit; diclofenac (metaboliţi); fentanil. Totodată, prin raportul de expertiză medico-legală emis de INML, medicul legist a concluzionat următoarele: dacă se ţine seama de timpii de înjumătăţire a cocainei (0,7-1,5 ore) şi a benzoilecgoninei (2,57-5,10 ore), se poate aprecia că pe parcursul intervalului orar 02:50-03:03, în data de 08.09.2019, inculpatul se afla sub influenţa substanţelor psihoactive de tipul cocainei, influenţă accentuată şi favorizată de alcoolemia asociată şi capabilă să modifice în sens nefavorabil capacitatea acestuia de a conduce autovehicule pe drumurile publice", se arată în motivarea Instanţei, potrivit Agerpres.

Și victima consumase cocaină

„Din rapoartele prezentate de Curtea de Apel reiese și că victima se afla sub influența drogurilor, dar că acesta circula corect și decesul s-a produs ca urmare a impactului cu mașina lui Mario. 


Cu toate acestea, deşi a reţinut în considerentele anterioare că victima era sub influenţa cocainei, instanţa de fond a reţinut că această împrejurare putea atrage cel mult sancţionarea victimei pentru infracţiunea prevăzută în art.336 alin. (2) din Codul penal, dacă victima supravieţuia, şi nicidecum vreo culpă în producerea evenimentului rutier. Indiferent de faptul că s-ar fi aflat sau nu sub influenţa cocainei, nimic din ceea ce a făcut premergător victima nu l-a incomodat pe inculpat. Victima circula pe banda sa, pe sensul său de mers, inculpatul fiind cel care a intrat parţial pe contrasens şi ulterior în coliziune cu autovehiculul victimei. 

Ar fi fost relevant acest aspect doar în ipoteza în care victima ar fi putut evita evenimentul rutier şi, cu toate acestea nu a făcut-o din lipsă de reacţie din cauza modificărilor fizice, psihice şi comportamentale cauzate de consumul de droguri. 

Raportat însă la viteza de deplasare a celuilalt conducător auto şi timpul extrem de scurt pe care l-a avut pentru o eventuală reacţie (0,45 secunde conform raportului experţilor criminalişti), dintre momentul intrării pe contrasens şi momentul impactului, nu exista nicio posibilitate de evitare a coliziunii de către nicio persoană, aflată sau nu sub influenţa drogurilor”, au precizat magistrații, potrivit sursei citate.

Mario Iorgulescu, dat în urmărire generală

Pe site-ul Poliției Române, Mario Iorgulescu a fost dat în urmărire generală.

„La data de 18.10.2023, Tribunalul București a emis împotriva celui în cauză, fiind condamnat la 13 ani și 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor și conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se arată pe site-ul Poliției.

Datele cheie din dosarul lui Mario Iorgulescu, fugit în Italia + Mai are o condamnare cu executare

  • La două săptămâni de la accidentul din 2019 în care a provocat decesul unui bărbat, Mario Iorgulescu a fost transferat de familie în Italia, de unde nu s-a mai întors.
  • Expertiza tehnică a relevat faptul că în momentul impactului Mario Iorgulescu conducea cu o viteză aproximativă de 240 km/h.
  • Mario Iorgulescu a consumat cocaină în ziua accidentului, conform expertizei medicale, probe recoltate la spitalul Elias. În momentul impactului cu autoturismul marca Audi condus de decedat, Iorgulescu jr. avea o concentrație de 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză și de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua prelevare.
  • Sub influența alcoolului și a halucinogenelor, Mario Iorgulescu a pierdut controlul automobilului Aston Martin pe care îl conducea. Bărbatul decedat avea doi copii, un băiat de 4 luni și o fată de 6 ani.
  • Pe numele lui Mario Iorgulescu există un mandat de arestare și pentru alt caz. În 2021, fiul președintelui LPF a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate, loviri și alte violențe.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.