Ionel Dănciulescu (46 de ani) și Florin Bratu (43), foștii atacanți ai lui Dinamo, au analizat criza de formă a lui Andrea Compagno (27), atacantul de la FCSB.
Italianul nu a mai marcat de o lună, de când reușea o „dublă” cu Sepsi, scor 5-2. Înainte de reușitele de la Sf. Gheorghe, Compagno nu marcase timp de o lună și jumătate, de la 1-0 cu CFR. De altfel, acestea sunt singurele reușite ale atacantului în acest sezon de SuperLiga.
În plus, Gigi Becali, patronul de la FCSB, a anunțat că Andrea va ieși din echipa de start etapa viitoare, cu Petrolul (28 octombrie).
Florin Bratu: „Compagno e egoist”
„Discuțiile care sunt la nivel de prim 11 și schimbările par că o trag în jos pe FCSB. Cel mai bun exemplu este Compagno.
Compagno care sezonul trecut a fost la un nivel fantastic, iar faptul că în unele meciuri nu este titular îl frustrează foarte tare, iar în momentul în care joacă este foarte egoist”, a declarat Florin Bratu, potrivit Digi Sport.
Ionel Dănciulescu: „Cei de la FCSB l-au adus pe Compagno în starea asta”
„Și când vorbim despre egoism, nu vorbim numai de Compagno. Toți jucătorii din față nu mai au acel joc colectiv pe care l-au avut în multe momente. Mai e o chestie. Disperarea asta a lui Compagno și a altora de a înscrie pentru a juca titular. Lucrul acesta te afectează din punct de vedere mental.
Cu cât îți dorești mai mult un lucru, e greu să-ți reușească pentru că nu ești limpede. Eu cred că pe Compagno, cei de la FCSB l-au adus în starea asta și la forma la care el se regăsește în acest moment.
Ai fi putut să te folosești mult mai mult de el dacă l-ai fi ținut titular meci de meci sau să fi jucat 70-80 de minute în fiecare partidă. Eu cred că ar fi înscris mult mai multe goluri”, a declarat Ionel Dăcniulescu.
134 de goluria marcat Dănciulescu în 316 meciuri pentru Dinamo
{{text}}