Dinamo stă pe un butoi de pulbere după ultimele rezultate, dar conducerea anunță că va aduce întăriri în pauza de iarnă din SuperLigă.
Dinamo este din nou pe marginea prăpastiei, eșecul cu Hermannstadt (0-4) a readus criza în tabăra „câinilor roșii”. Mai ales că echipa lui Ovidiu Burcă are patru eșecuri, fără gol marcat, în ultimele cinci etape, doar un punct obținut, din remiza cu CFR Cluj (1-1).
În vară, strâmbau din nas la obiectivul setat locul 10. Acum, Dinamo s-a blocat la retrogradare
Urmează un meci esențial cu Poli Iași (vineri, 20:30), dar suporterii sunt pesimiști și-i critică pe șefi, în frunte cu Andrei Nicolescu și Eugen Voicu, și pe antrenorul Ovidiu Burcă.
Fanii din mediul online sunt tot mai mult împotriva tehnicianului, uitând de promovarea din mai 2023 și solicitând demiterea de urgență a antrenorului de 43 de ani.
Și-i apostrofează pe acționari pentru că nu au pus la dispoziția staff-ului tehnic fotbaliști care să ducă Dinamo măcar pe obiectivul setat inițial, locurile 9-10.
Un țel care pare foarte departe în acest moment, un obiectiv care a fost văzut ca rușinos vara trecută, ținând cont de istoria și de tradiția clubului din „Ștefan cel Mare”.
FOTO. Jucătorii lui Dinamo, prin ochii inteligenței artificiale
Dinamo anunță strategia pentru mercato de iarnă: „În decembrie, vor pleca unii, vor veni alții”
Conducerea clubului a transmis că se gândește deja la transferurile pe care Dinamo le va face în iarnă. Conform informațiilor GSP, gruparea, deși în insolvență, poate să aloce sume de bani în tranzacții, dacă poate demonstra că respectivii bani sunt în conturi. Astfel, ar crește șansele ca Dinamo să aducă jucători de calitate, în condițiile în care va crește finanțarea grupării.
„În decembrie, vor pleca unii jucători și vor veni alții. Spune-mi și mie ce jucător poți aduce acum ca să joace?!”, a reacționat Andrei Nicolescu, într-un dialog aprins cu fanii furioși la finalul înfrângerii de la Sibiu.
9 jucătoria adus Dinamo în mercato estival: portarii Golubovic și Began, fundașii Costin, Homawoo și Lucas, mijlocașii Politic și Ilic, atacanții Abdallah și Gregorio
Conducerea lui Dinamo, mesaj pentru fanii furioși: „Salarii în primele zece din România”
Dinamo are cel mai slab atac din Liga 1, 8 goluri marcate, și cea mai slabă apărare din campionat, 24 de goluri încasate. Pe lângă alte cifre negative înregistrate în primele 13 etape. Administratorul special Andrei Nicolescu a transmis public că salariile jucătorilor sunt bune pentru România, în niciun caz mici. Apoi, a încercat să-i liniștească pe suporterii nervoși, Dinamo căutând să aducă cinci fotbaliști în mercato invernal.
8 mii de euroeste cel mai mare salariu la Dinamo, pe care îl are brazilianul Lucas
„Dacă vorbim de bugetul de salarii al echipei, cred că suntem în primele 10 din campionatul din România. Suntem și cu salarii de 7-8.000 de euro, nu cred că suntem la 200.000 de euro lunar. În iarnă, încercăm să luăm cele mai bune decizii, așa cum au spus Gabi (n.red Glăvan, directorul sportiv) și Ovidiu (n.red Burcă, antrenorul echipei), să aducem 3-4-5 jucători care să poată să se integreze rapid.
Evident că vom face aceste transferuri, trebuie să fie și un echilibru în vestiar. Nu vom aduce jucători cu salarii de 30 000 de euro lunar. Să vedem cum vom fi la iarnă și să vedem care sunt pozițiile pe care și le doresc întărite", a explicat Andrei Nicolescu la Fanatik.
Primul vinovat sunt eu şi eu reprezint în acest moment clubul. Putem să discutăm despre multe, dar acum suntem foarte jos şi este uşor să loveşti în cineva care este jos. Eu am girat tot ce am încercat să construim în vara asta. Şi eu sunt ăla care să iasă în faţă dacă noi căutăm vinovaţi.
- Andrei Nicolescu, administrator special Dinamo
{{text}}