Sporturi   •   Baschet   •   NBA

Giannis Antetokounmpo și-a prelungit contractul cu Milwaukee Bucks » Grecul a devenit cel mai bine plătit jucător din NBA

Grecul Giannis Antetokounmpo (28 de ani) și-a prelungit contractul cu Milwaukee Bucks pe încă 3 sezoane. El va încasa pentru cele 3 stagiuni, din salariu, o sumă fabuloasă: 186 de milioane de dolari.

Articol de Vlad Roșu   —  marţi, 24 octombrie 2023

Grecul Giannis Antetokounmpo (28 de ani) și-a prelungit contractul cu Milwaukee Bucks pe încă 3 sezoane. El va încasa pentru cele 3 stagiuni, din salariu, o sumă fabuloasă: 186 de milioane de dolari. 

Trupa din statul Wisconsin atacă un nou titlu în NBA, după cel obținut la finalul sezonului 2020-2021. „Cerbii” au reușit deja un transfer de senzație în această vară și l-au adus pe Damian Lillard de la Portland Trail Blazers, iar acum i-au prelungit contractul celui mai important jucător al echipei, grecul Giannis Antetokounmpo. 

De asemenea, regulamentul din NBA îi permite grecului să semneze o nouă prelungire, pe termen scurt, cu Milwaukee Bucks, în 2026, dar și una de 4 ani, în anul 2028, scriu cei de la ESPN.

Giannis Antetokounmpo și-a prelungit contractul pe încă 3 sezoane cu Milwaukee Bucks


La scurt timp după parafarea înțelegerii, Giannis Antetokounmpo a postat pe platforma X, fosta Twitter, un mesaj în care își arată entuziasmul. 

„Milwaukeee!! Haide!!”, a fost mesajul elenului, însoțit de câteva taguri: „Bucks în 6 (n.r. Milwaukee a câștigat titlul în NBA după ce a trecut de Phoenix Suns cu scorul general de 4-2)” și „Contract prelungit”.  

Giannis Antetokounmpo apare într-o fotografie alături de trofeul de campion în NBA și de premiul de cel mai bun jucător al finalei NBA. 

Milwaukee Bucks debutează în noul sezon de NBA pe data de 27 octombrie, de la ora 02:30, ora României, când primește vizita celor de la Philadelphia 76ers. 


Giannis Antetokounmpo a devenit cel mai bine plătit jucător din NBA după ce și-a prelungit contractul cu Milwaukee Bucks 

În urma prelungirii contractului cu Milwaukee Bucks, Giannis Antetokounmpo a devenit cel mai bine plătit jucător din NBA, cu un salariu anual de 62 de milioane de dolari. Grecul l-a depășit pe sârbul Nikola Jokic, centrul campioanei en titre din NBA, Denver Nuggets. 

Top 10 salarii din NBA, potrivit NBC Sports

  1. Giannis Antetokounmpo (Milwaukee Bucks): 62.000.000 dolari 
  2. Nikola Jokic (Denver Nuggets): 55.224.526 de dolari
  3. Steph Curry (Golden State Warriors): 53.838.416 dolari 
  4. Joel Embiid (Philadelphia 76ers): 53.320.232 dolari 
  5. Bradley Beal (Phoenix Suns): 50.203.930 de dolari 
  6. LeBron James (Los Angeles Lakers): 49.511.644 dolari 
  7. Jimmy Butler (Miami Heat): 48.798.677 de dolari 
  8.  Kevin Durant (Phoenix Suns): 48.554.830 dolari 
  9. Paul George (Los Angeles Clippers): 44.066.367 dolari 
  10. Kawhi Leonard (Los Angeles Clippers): 44.066.288 dolari

VIDEO. Giannis Antetokounmpo a înscris 26 de puncte în Milwaukee Bucks - Memphis Grizzlies, partidă din presezon

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.