Victor Pițurcă, câștigător al Cupei Campionilor cu Steaua, a reacționat după decizia Curții de Apel București privind palmaresul clubului roș-albastru.
Curtea de Apel a stabilit că palmaresul din 1947 până în 1998 le aparține celor de la CSA Steaua, din 1998 până în 2003 este al nimănui, iar din 2003 până le aparține celor de la FCSB.
Pițurcă vrea ca CSA Steaua să meargă în instanță și să obțină și palmaresul aflat în aer, cel din perioada 1998 - 2003, când Steaua funcționa ca o asociație, condusă de Viorel Păunescu.
Victor Pițurcă: „Steaua să meargă mai departe”
„Era previzibil, se știa care va fi decizia. Nu cred că își făcea nimeni iluzii că va fi altceva decât ce a fost dat, însă nu sunt mulțumit pentru că există o perioadă în care nu se știe de partea cui e palmaresul. Aici clubul Steaua trebuie să ia măsuri, să angajeze o firmă de avocatură.
Chiar aș merge mai departe ca lumea să fie convinsă de adevăr și să vedem cum această echipă a fost trecută în dreptul lui Gigi Becali, cine a semnat... ca să știm de ce nu a rămas Gigi Becali cu Steaua București. S-a întâmplat ceva atunci și ar trebui să știe lumea.
Lumea în continuare e confuză, unii cred că adevărata Steaua e FCSB. S-a dovedit și oficial, legal, că Steaua e Steaua. Ar trebui să se facă lumină în acest caz”, a declarat Victor Pițurcă, fost antrenor la Steaua și FCSB, potrivit sport.ro.
{{text}}