Gabi Balint (60 de ani), fostul mare fotbalist al Stelei, pare să-și mai fi pierdut din încrederea alocată proiectului celor de la CSA. Întrebat despre planurile lui Pițurcă, după ce fostul selecționer a spus că ar dori să preia secția de fotbal din Ghencea, Balint a oferit un răspuns precaut, ironic, pe alocuri.
În ziua în care Pițurcă a spus că el, alături de alți colegi din „Generația '86”, ar plănui preluarea secției de fotbal din cadrul Clubului Sportiv al Armatei, Balint a dezvăluit, mai întâi, că nu e implicat în acest demers. Apoi, a comentat cu zâmbetul pe buze zvonul lansat de Piți în spațiul public.
Gabi Balint, întrebat de inițiativa lui Pițurcă: „Să fie ceva serios de data asta”
„Eu m-am retras din fotbal, m-am retras din București. Ce să fac? Să ajut cu bani? Nu, nu cred. Dacă aveam banii lui Beckham sau ai lui Messi, poate că mă băgam. Dacă aș fi avut bani, Steaua era singură echipă în care aș fi investit.
Sper să fie mai bine (n.r. - face referire la inițiativa lui Pițurcă), că prima oară tot el era implicat. Sper s-o facă mai bine de data asta. Să fie ceva de serios de data aceasta și să aducă niște oameni...
Dacă se vrea? (n.r. - o asociere cu o entitate privată) E întrebarea care trebuie pusă celor care conduc în momentul acesta”, a spus „Pele” Balint, în emisiunea „Fotbal Club” de la DigiSport.
Victor Pițurcă vrea să preia CSA Steaua: „Aducem oameni cu bani!”
Victor Pițurcă a dezvăluit joi că ar vrea să preia secția de fotbal din cadrul CSA Steaua București și să atragă investitori de partea trupei din Ghencea, pentru ca „militarii” să promoveze în Liga 1.
Victor Pițurcă, fostul mare atacant al Stelei, spune că el, împreună cu alți colegi din echipa care a cucerit Cupa Campionilor Europeni, vrea să se implice la trupa roș-albastră, pentru ca „militarii” să poată promova.
„În ultimul timp ne gândim să facem ceva pentru Steaua, acest nucleu de jucători care a rămas să putem să punem pe linia de plutire, să facem ca Steaua să revină la normal. Măcar să încercăm să vedem dacă își doresc.
Noi, generația care a câștigat Liga Campionilor, vrem să preluăm această echipă. Nu avem disponibilități financiare, dar aducem oameni cu bani. Dar doriți lucrul ăsta?
Steaua nu are drept de promovare nici în acest sezon, din cauza faptului că este un club de drept public. Pentru ca roș-albaștrii să poată promova trebuie fie să se asocieze cu o entitate privată, fie ca Legea Sportului să fie modificată.
{{text}}