Fostul Minister al Sportului, actualmente Agenția Națională pentru Sport, a rămas fără cele 6 mașini din dotare în urma unui litigiu încheiat prin executare silită
Cum s-a ajuns aici? MTS-ul acționase în justiție, în martie 2010, firma Stanley Bet, care nu virase în 2006 cota de 5% pentru bugetul ministerului conform Legii 69/2000, articolul 70, aliniatul 1, litera g. După mai multe procese între cele două entități, ministerul a rămas cu o datorie de 422.020,34 lei către firma de pariuri, a confirmat ieri ANS printr-o adresă către Gazeta Sporturilor.
Procesul prin care fostul Minister al Sportului și-a pierdut mașinile din dotare data din 2010, când ministru era Doina Melinte, au confirmat surse din actuala Agenție Națională pentru Sport. Ministerul a pierdut procesul și, ca să nu fie executat silit, s-a plătit suma de aproximativ 450.000 lei, dar aceasta a fost virată într-un cont greșit, iar persoana respectivă "a fugit cu banii", a dezvăluit pentru Gazeta Sporturilor fostul titular al portofoliului, Eduard Novak.
„În loc ca ministerul să plătească prejudiciul la executorul judecătoresc, ministerul a plătit la avocat și avocatul a dispărut cu banii. Este vorba despre un dosar cu prejudicii de aproximativ 450.000 de lei, nu mai știu sigur...", a declarat Novak pentru Gazeta Sporturilor.
Surse din ANS au confirmat pentru GSP că toți ceilalți miniștri care au urmat-o în funcție pe Doina Melinte nu au făcut nimic pentru recuperarea datoriei și plata corectă către executorul judecătoresc, aceștia cerând, fiecare la rândul lui, amânare la Curtea de Conturi pentru această speță. Cazul s-a rostogolit și a ajuns în mandatul lui Eduard Novak.
„Am avut opțiunea să mai plătesc o dată paguba din banii ministerului, dar acest lucru era ilegal și apoi Curtea de Conturi îmi impunea mie suma pentru că aș fi plătit același prejudiciu de două ori! Singura soluție a fost să ne execute executorul și să ne ia mașinile... Acesta este istoricul cu pierderea mașinilor de către minister", a dezvăluit Novak.
Mers pe jos în timpul programului
Eduard Novak spune că dacă ceilalți miniștri i-ar fi acționat în penal pe cei care au virat banii greșit și pe avocatul care i-a primit, totul se rezolva mai devreme și ministerul nu-și pierdea cele 6 mașini de serviciu. Din fericire pentru unii, cei care au manevrat greșit banii publici au scăpat deoarece faptele s-au prescris, a confirmat Novak.
După ce sechestrul a fost pus pe mașinile MTS-ului în 13 septembrie 2022, acțiunea de executare silită a avut loc în data de 16 iunie 2023, în ultima săptămână din mandatul lui Eduard Novak. Prin această procedură, din garajul actualei Agenții Naționale pentru Sport au dispărut: un autoturism BMW - mașina de serviciu a ministrului, un Range Rover și 4 mașini Duster. Rămași fără mașinile din dotarea Agenției, angajații instituției merg acum pe jos sau cu taxiul pentru a rezolva diferitele probleme de serviciu.
Și-au plătit datoria la „pariuri”
ANS a fost interpelată prin biroul de relații al Parlamentului de către deputatul USR Cristian Brian, cu privire la banii încasați prin înstrăinarea mașinilor instituției, a anunțat pe pagina de Facebook respectivul parlamentar.
Agenția Națională pentru Sport a confirmat printr-o adresă trimisă lui Brian că prin înstrăinarea autoturismelor din garajul instituției s-a obținut suma de 330.800 lei, din care s-au stins sau amânat mai multe datorii, cea mai mare fiind către firma de pariuri sportive SC Stanley Bet, 250.703,31 lei.
În prezent, Agenția Națională pentru Sport figurează ca pârât în 20 de dosare privind drepturile patrimoniale.
{{text}}