Tamaș n-a fost nici primul, nici ultimul boem al fotbalului românesc. Însă microbiștii le-au găsit multora o scuză. Nu erau fundași. Pictau pe teren, puteau s-o facă și pe sticlă.
A fost Tamaș un fundaș obișnuit? Nu. Ci unul extraordinar de talentat, cu o pasă lungă care se oprea exact unde își dorea expeditorul.
Are zeci de meciuri în campionate precum Anglia, Spania și Franța, unde azi ne bucurăm când un internațional prinde minute. Sigur, unul din trei, câți avem.
Plus un turneu final la care, ca stoper, a rezistat unui atac format din Benzema și Anelka, sprijiniți de Ribery și Malouda. Oh là là! Sunt lucruri care l-ar recomanda pe orice fotbalist. În mesajul său de adio, Tamaș a ținut să le repete, de parcă ar avea un part-time la Wikipedia.
De ce? Nu e sigur pe el în relația cu publicul.
Pentru o parte a publicului, Tamaș a pornit cu stângul din start
Când pasezi lung și în viața extrasportivă, iar tatăl tău e șef de poliție în Poiana Brașov, pleci cu ghiozdanul de beizadea.
Ghiozdan în care îndeși toate poveștile pe care microbistul le spune cu patos după a treia bere. Unde mai pui că, în cazul microbistului, spre deosebire de fotbalist, a treia bere e abia prima. Sigur, fără a fi neapărat o problemă în asta. Căci e greu să te oprești când ai material de povestit. De la ușa spartă pe Iancu de Hunedoara la escapada din San Marino. Multe legende de spus în pub.
Tamaș a avut însă o ambiție în plus față de alte talente ale fotbalului românesc, retrase în glorie pe la 25-28 de ani. Poate și pentru că, pe lângă polițist, tatăl lui fusese și biatlonist.
Există și întrebări vizavi de talentul lui Tamaș
L-am fi remarcat dacă făcea parte din altă generație? Ori s-a ridicat și a rezistat peste două decenii la un nivel foarte bun, bun ori decent și pentru că ai săi colegi de generație pur și simplu nu puteau mai mult?
Sau, și mai rău, fotbalul românesc a decăzut și pentru că oameni precum Tamaș nu s-au ținut de treabă și au preferat prelungirile, ora 00:00+5, cum ar apărea pe un ceas cu prelungiri?
Ultima ar fi destul de egoistă. Iar egoiștii am fi noi, nicidecum Tamaș. Nu-i poți pune în cârcă unui om lipsa unui întreg sistem fotbalistic, unde problema juniorilor se acutizează la seniori. Căci ligile inferioare aproape că nu mai există, duse în derizoriu de Primării pentru care echipele funcționează doar la sfârșit de ciclu electoral.
Gabi Tamaș nu a fost un personaj bun sau rău, așa cum ne place să împărțim lumea în anul 2023. Și unul nici măcar complex, ci simplu, de o ușurință care l-a purtat din poveste în poveste.
{{text}}