Petrolul - FCSB 2-2. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a criticat dur 9 jucători după ce echipa lui a fost egalată, deși a condus cu 2-0.
Lixandru, Djokovic, Miculescu, Ganea, Olaru, Compagno, Târnovanu, Pantea și Ngezana au fost aspru criticați de Becali pentru prestațiile din meciul cu Petrolul.
Gigi Becali, atac la 9 jucători de la FCSB
- „Pe Miculescu l-am băgat, a dat bara și nu a mai atins-o după. El nu are bărbăție, e greu să faci fotbal așa”
- „Am crezut mult în Ganea, nu prea o să-l mai vedeți. Nici măcar faza defensivă nu o faci, nici ofensivă nu o faci, nimic nu faci. El e pe acolo. Mie mi-a plăcut când era la Hagi. A uitat fotbalul?”
- „Compagno are doi metri, nu obține nimic, un corner, un fault. El se duce spre tușă. Te duci, dar măcar scoți ceva”
- „Pantea a luat-o razna, ce cauți să faci fault acolo? (n.r. - faultul de la lovitura liberă din care Petrolul a marcat primul gol)”
- „Apoi Ngezana. Ce cauți să faci asta (n.r. - faultul de la penalty-ul din care Petrolul a egalat)? Pentru ce să faci fault acolo?”
- „Stai să vedem, că poate intră Vlad de acum. Așa e normal. La primul gol, șutul nici nu e tare, e plasat. Târnovanu se uita la minge. O să văd ce zic și ceilalți. Doar acolo putea să o dea. A luat un gol pe care nu trebuia să îl ia”
- „Lixandru, de ce dai tu minge lungă la 2-0? Ca să o dai la adversar?”
- „Djokovic deviază în aut. Primește mingea și fă 2-3 atingeri. El deviază din prima, în aut. Pentru ce? Ovidiu Popescu revine în primul 11, normal, în locul lui Djokovic”
- „Lui Olaru îi place să stea numai în față, să dea el goluri. El nu vrea să fie ca Modric, să dirijeze”
Dawa, clar roșu. Eu, dacă eram arbitru, îi dădeam al doilea galben în repriza a doua dacă era pe teren, ca să fac dreptate
Gigi Becali, despre schimbarea lui Dawa
{{text}}