Dan Șucu, patronul celor de la Rapid, a vorbit, imediat după triumful din partida cu Universitatea Craiova, 2-0, despre lucrurile pozitive pe care le desprinde din victoria reușită în fața oltenilor. Apoi, a spus ce-l îngrijorează înaintea derby-ului cu FCSB de duminica viitoare.
Prezență nelispită la partidele din Giulești, Dan Șucu a trăit cu sufletul la gură și meciul cu Universitatea Craiova. Tensionat timp de 90 de minute, afaceristul era mult mai destins la finalul partidei. În dialogul cu reporterii, Șucu a recunoscut că e preocupat de absențele din efectivul lui Bergodi și a insistat să laude jocul prestat de Universitatea Craiova
Dan Șucu: „Ne deranjează că întâlnim FCSB fără doi dintre cei mai buni jucători ai noștri”
„Nu știu unde ați văzut dumneavoastră un meci ușor, mie mi s-a părut o echipă extraordinar de puternică. Nu am pretenția că mă pricep la fotbal, niciodată n-am spus-o, dar, din punctul meu de vedere, [Craiova] mi s-a părut cea mai puternică echipă pe care am întâlnit-o până acum.
Această victorie înseamnă că putem să stăm liniștiți o săptămână (râde).
Ce ne deranjează, cu siguranță, e că vom întâlni FCSB-ul fără doi dintre cei mai buni jucători ai noștri (n.r. - Albion Rrahmani și Petrila)”, a spus Dan Șucu, după victoria cu Universitatea Craiova.
Claudiu Petrila s-a accidentat și va lipsi o perioadă îndelungată
Pierdere imensă pentru Rapid! Claudiu Petrila, cel mai în formă jucător al lui Bergodi, s-a accidentat în repriza a doua a partidei cu Universitatea Craiova. Judecând după grimasele fotbalistului, se anunță o absență îndelungată pentru fotbalistul de 23 de ani.
Ghinion teribil pentru giuleșteni! Aceștia au rămas fără Claudiu Petrila la jumătatea reprizei secunde, după ce fotbalistul a acuzat dureri la bicepsul femural de la piciorul stâng și nu a mai putut continua partida. Medicii au ajuns imediat pe teren pentru a-i acorda îngriri acestuia, însă „daunele” erau prea mari.
În consecință, Bergodi s-a văzut nevoit să-l înlocuiască pe fostul CFR-ist. În drumul spre banca de rezerve, durerile l-au copleșit pe tânărul fotbalist, care s-a prăbușit în fața băncii.
{{text}}