Fotbal   •   Liga 1   •   CSU CRAIOVA

Și Rodion Cămătaru și-a pierdut răbdarea cu Universitatea Craiova: „Așa i-aș numi! De șapte-opt ani e la fel!”

Oltenii sunt foarte departe de obiectivele trasate de conducere / Sursă foto: Facebook@ Universitatea Craiova

Articol de Remus Dinu   —  luni, 30 octombrie 2023

Rodion Cămătaru, 65 de ani, nume uriaș din istoria Științei, analizează într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor „prăpastia” în care Universitatea Craiova se află în acest moment.

În așteptarea noului antrenor, oltenii au făcut un meci modest în fața Rapidului (0-2) și s-au îndepărtat zdravăn de trioul fruntaș. Universitatea suferă teribil de câteva etape, iar Rodion Cămătaru consideră că o cauză a rezultatelor slabe e nivelul valoric al lotului, precum și neinspirația conducerii în campania de transferuri.

Rodion Cămătaru: „Ca să câștigi campionatul, îți trebuie jucători. Ei au fost neinspirați!”

„Lucrurile n-arată bine la prima vedere, echipa nu se prezintă așa cum ne-am dori cu toții. Ne propunem tot timpul obiective mai mărețe decât posibilitățile pe care le avem.


Deocamdată, mai sunt șanse pentru cupele europene, doar că, dincolo de ce ne propunem, valoarea nu-ți permite la momentul actual să joci pentru câștigarea campionatului, e foarte greu. (...) Noi ne dorim foarte mult, dar arătăm foarte puțin pe teren în fiecare meci.

Ei sunt puțin demoralizați, au fost și multe erori cu transferurile făcute aici... E treaba celor care le-au făcut, nu vreau să dau nume, fiindcă și eu am fost jucător. Dar au fost neinspirați, așa i-aș numi. Tot timpul neinspirați!”. 

Rodion Cămătaru: „Se trasează niște obiective care nu sunt atinse niciodată!”

Fostul mare atacant e de părere că oamenii de la Craiova ar trebui fie mult mai realiști atunci când stabilesc obiectivele echipei.


„Ca să câștigi campionatul, îți trebuie jucători! Mai ales acolo, pe axul central, ar trebui să aibă niște jucători de valoare care să le poată câștiga jocuri

În momentul actual, nu avem jucători care să îndeplinească obiectivele pe care lumea de aici, din Craiova, le dorește. Se trasează niște obiective care nu sunt atinse niciodată, de șapte, opt, nouă ani. Mai bine am începe mai ușor cu astea (n.r. - cu stabilirea obiectivelor)”, a afirmat Rodion Cămătaru, în exclusivitate pentru GSP.ro.

Rodion Cămătaru / Foto: Cristi Preda

Sunt două echipe aflate în momente foarte dificile din viața lor, ambele au nevoie de un rezultat bun pentru a-și reveni cât de cât. Astfel de tipuri de meciuri între echipele din Craiova sunt deschise oricărui rezultat. Poate că CSU are un ascendent valoric la nivel de jucători, dar asta nu înseamnă că partida e câștigată dinainte. 



- Rodion Cămătaru, despre derby-ul CSU - FCU Craiova de sâmbătă 

VIDEO A dezamăgit Alex Mitriță până în acest moment? Răspunsul lui Silviu Lung Sr., la GSP Live: „Nu poți să aștepți totul numai de la el”

Citește și alte știri despre Universitatea Craiova: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.