International   •   Campionate   •   AJAX

Ajunsă pe ultimul loc în Eredivisie, Ajax și-a prezentat noul antrenor

John van ’t Schip/ foto: Twitter @Ajax

Articol de Adrian Duţă   —  luni, 30 octombrie 2023

Ajax are un nou antrenor, pe John van 't Schip (59 de ani), fost jucător important al echipei între 1982 și 1992.

Schip a semnat un contract pe doi ani și jumătate. Va fi interimar până în vara lui 2024, apoi va ocupa o funcție în conducere.

Van 't Schip e noul antrenor al lui Ajax

Ajax a pierdut duminică cu PSV, scor 2-5, și a coborât pe ultimul loc în Eredivisie. O zi mai târziu, „lăncierii” au anunțat că l-au angajat pe Van 't Schip. El i-a luat locul unui alt interimar Hedwiges Maduro, care rămăsese la echipă în locul lui Maurice Steijn, dat afară săptămâna trecută.


„Bineînțeles că s-a scris de la începutul sezonului - și am văzut acest lucru reflectat în rezultate - că există prea puțină calitate. Dar eu nu mă uit în urmă. Acum vom merge mai departe cu materialul care există și vom depune toate eforturile pentru a-i ajuta pe jucători”, a declarata olandezul, cu 41 de selcții la națională, potrivit De Telegraaf.

Schip era liber de contract din decembrie 2021, când se despărțea de naționala Greciei. Le-a mai antrenat în carieră pe Melbourne Heart, Chivas, Twente și Zwolle. La Ajax a mai lucrat ca antrenor secund. La echipa „lăncierilor” a mai antrenat grupele de U17 ș U19. 

Ajax poate urca pe locul 9 cu două victorii în restanțe

Șansa roș-albilor de scăpa de ultimul loc în Eredivisie: au o restanță, plus încă un meci cu RKC Waalwijk suspendat definitiv la 3-2 pentru Ajax în prelungiri (portarul advers s-a accidentat grav). Dacă le câștigă pe ambele, pot urca pe 9, la jumătatea clasamentului. 


Etapa viitoare, „lăncierii” o vor înfrunta la Amsterdam pe Volendam (aflată pe 16 acum), una dintre echipele care se zbat să scape din zona retrogradării.

VIDEO. Momente din cariera de fotbalist a lui John van ’t Schip în tricoul lui Ajax

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.