International   •   Campionate   •   BALONUL DE AUR

Primul nume imens care contestă Balonul de Aur primit de Lionel Messi: „O farsă!” » Cine crede că l-ar fi meritat

Lothar Matthaus / foto Imago Images

Articol de Aurelian Botezatu   —  marţi, 31 octombrie 2023

Fostul mare internațional german Lothar Matthaus susține că norvegianul Erling Haaland merita mai degrabă Balonul de Aur: „Este nemeritat că Lionel Messi a triumfat. Dar asta îți arată că o Cupă Mondială câștigată contează mai mult decât orice altceva. Pentru mine, Haaland este cel mai bun jucător din ultimele douăsprezece luni”.

Lionel Messi, 36 de ani, a ieșit câștigător în ancheta revistei France Football, iar luni seară, la Paris, a primit „Balonul de Aur”. Al optulea din carieră! Însă fostul internațional german Lothar Matthaus, 62 de ani, el însuși un fost Balon de Aur, în 1990, nu este de acord cu rezultatul anchetei.

Lothar Matthaus: „Alegerea lui Messi este o farsă, chiar dacă eu sunt fan Messi”

„Pe tot parcursul anului trecut, Erling Haaland a avut rezultate mai bune decât Messi. Este nemeritat că Messi a triumfat. Dar asta îți arată că o Cupă Mondială câștigată contează mai mult decât orice altceva. Pentru mine, Haaland este cel mai bun jucător din ultimele douăsprezece luni.


A câștigat titluri majore cu Manchester City și a doborât niște recorduri cu golurile lui. Pentru mine nu există nicio cale de a-l ocoli pe Haaland. Alegerea este o farsă, chiar dacă sunt fan Messi”, a comentat Matthaus, pentru postul de televiziune Sky Germania.

Lionel Messi i-a adus Argentinei titlul mondial

Messi a făcut un Mondial 2022 de senzație. A condus Argentina la titlul suprem, cu șapte goluri marcate și trei pase decisive în șapte meciuri. În schimb, el a dezamăgit la club. În a doua jumătate a sezonului 2022/2023, sud-americanul a fost eliminat cu PSG în "optimile" Ligii Campionilor, de Bayern (0-1, 0-2), iar la final s-a ales doar cu titlul în Franța.

A bifat 21 de goluri și 20 de pase decisive în 41 de meciuri competitive pentru parizieni, însă cifrele sale sunt sub ceea ce a realizat Haaland cu Manchester City, în Anglia. În vară, Messi s-a mutat la Inter Miami, în SUA și, prin urmare, nu mai joacă într-una dintre cele mai bune ligi din lume.


+13 Foto
În curând pe Disney - „Balonul de Aur, Furtul”

Haaland a câștigat „tripla” cu Manchester City și a dat 52 de goluri

Haaland, în schimb, a marcat de 52 de ori (9 pase decisive) în 53 de meciuri pentru Manchester City, sezonul trecut, și a câștigat tripla campionat - Cupa Angliei - Liga Campionilor cu "cetățenii".

La rându-i, Kylian Mbappé (PSG), locul 3, a marcat 41 de goluri (10 pase decisive) în 43 de partide și a punctat, de asemenea, de opt ori în șapte meciuri la Cupa Mondială din 2022. z

150de selecții și 23 de goluri marcate are Lothar Matthaus în naționala Germaniei, cu care a câștigat titlul mondial în 1990, an în care i-a fost decernat și Balonul de Aur

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.