Liga 1

Bani publici în sport » Adrian Mititelu se revoltă: „Nu e corect să concurez eu cu banii contribuabililor!”

Articol de Remus Răureanu  —  Tuesday, 31 October 2023

Adrian Mititelu se revoltă din cauza concurenței inegale din fotbal și cere să dispară din prima ligă toate echipele care beneficiază de fonduri de la primării, de la ministere. El a intrat deja în febra derby-ului cu CSU: „Cu o victorie sâmbătă am salvat întreg sezonul!”.

  • Gazeta a lansat zilele trecute o dezbatere despre investițiile publice în sport. Experții, oamenii de sport și publicul, noi toți avem opinii diferite.
  • Pentru o tabără, banii publici în sport înseamnă un consum inutil. Pentru cealaltă parte, investițiile de la buget sunt justificate pentru că sportul e o componentă de sănătate publică.
  • Important e să conversăm civilizat pe această temă. Și, dincolo de poziții și declarațiile celor implicați sau ale celor care doar comentează, e nevoie și de cifre.

- Domnule Mititelu, aveți vreo opinie în dezbaterea aceasta legată de banii publici din sportul profesionist?
 - Da, am. Eu văd o contradicție în termeni: bani publici și profesionism. Fotbaliștii profesioniști reprezintă o categorie profesională. Cum ar fi să existe avocați sau notari dintre care unii să fie finanțați cu bani publici, alții să nu aibă bani de la primării? Vrei să ai bani de la primărie? Du-te și joacă în liga a doua, în liga a treia! Liga Profesionistă de Fotbal trebuie să fie profesionistă, că d-aia e denumită astfel!

Adrian Mititelu: „Până și în comunism era mai corect"

- Gică Popescu are o inițiativă conform căreia ar trebui să primească bani publici și cluburile organizate ca societăți pe acțiuni sau ca SRL. Cum vi se pare ideea? 
- Așa, din perspectiva concurenței neloiale care există acum, sună corect, dar eu zic că cel mai corect ar fi să nu ia bani publici nimeni, niciun club profesionist. E o aberație ideea care apăruse, de schimbare a Legii Sportului, astfel încât societățile de drept public să poată fi și ele membre ale ligilor profesioniste.

- Discuția aceasta a apărut mai ales în cazul CSA Steaua, care nu a putut promova din pricina formei de organizare. 
- În comunism, cluburile erau organizate ca asociații obștești, conform legii comuniste. Ce facem, ne întoarcem în vremurile acelea? Măcar atunci erau toate cluburile de stat, noi am ajuns acum să concurăm cu banii contribuabililor din Voluntari și din alte orașe, ceea ce nu este corect!

- De când sunteți în fotbal ați primit bani de la primărie? 
- Un singur episod a existat, în 2009. Eu investisem în 2007 și în 2008 două milioane și jumătate de euro în refacerea și în modernizarea vechiului stadion „Oblemenco". Primarul Solomon a considerat în 2009 să-mi ofere un fel de compensație, două milioane de lei, cam un sfert din suma pe care o cheltuisem. Am primit banii, după care primăria mi i-a cerut înapoi. Nu am apucat să-i mai restitui, că m-au dezafiliat, au pornit toate nebuniile alea și clubul a ajuns în faliment. Primăria s-a înscris la masa credală cu suma aceea, două milioane de lei. Eu zic că statul ne-ar putea ajuta în alt fel.

- Cum? 
- Noi nu avem instrumente pentru finanțare. Cluburile sunt majoritatea în pierdere, motiv pentru care nu pot accesa credite. Statul s-ar putea implica să ne suporte o parte din dobânzi și să ne faciliteze obținerea unor credite pentru investiții pe termen mediu și lung, adică să putem lua bani de la bănci și să construim academii pentru tineret, terenuri, condiții. Eu nu pot să fac un centru de tineret să fie rentabil de la o zi la alta, dar dacă aș avea un credit aș avea șanse să-mi recuperez investiția în câțiva ani crescând o generație bună de copii. Fotbalul nu e ajutat așa cum ar merita să fie!

„Mă gândesc numai la CSU"

- De ce spuneți că ar merita? 
- Așa nenorocite și hulite sunt cluburile, ele contribuie anual la bugetul statului cu sume foarte mari. Dacă statul ne-ar și ajuta un pic ar putea să colecteze din fotbal și mai mulți bani. Noi ne plătim impozitele, că nici nu putem întârzia, avem licențierea la fiecare șase luni. În alte domenii nu există licențiere, societățile mai pot să întârzie achitarea impozitelor. Au fost construite stadioane noi, ceea ce e foarte bine, doar că în România nu poți să bei o bere pe stadion, nu e o atmosferă plăcută, ca în străinătate. La noi, fotbalul înseamnă încrâncenare, nervi, înjurături, amenințări. Du-te în Germania să vezi toate stadioanele pline în primele trei ligi. Peste tot, oamenii beau bere și mănâncă cârnați, e atmosferă de festival la meci. În România nu suntem ajutați deloc să dezvoltăm zona aceasta de entertainment. 

- Echipa cum mai e? V-a trecut supărarea după înfrângerea cu UTA?
 - Da, am trecut peste acest eșec, acum ne pregătim pentru meciul cu CSU, de sâmbătă. Bine, o să mai avem mâine (n.r. miercuri) un meci în Cupă, cu o formație din liga a treia, Zalău, dar nu-mi imaginez că ne-am putea împiedica de un asemenea adversar. Cu toții ne gândim doar la partida cu CSU, o victorie în acest meci ne salvează tot sezonul, nici nu mai contează dezamăgirile. Vom porni cu șansa a doua în derby, sunt conștient de asta, însă am speranțe că putem câștiga.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.