Liga 1

Despărțire în SuperLiga » Adus în vară, jucătorul a fost pus pe liber 3 luni mai târziu

Gustavo Hebling a stat doar 3 luni la Botoșani/ foto: Faecbook @FC Botoșani

Articol de Adrian Duţă  —  marţi, 31 octombrie 2023

FC Botoșani s-a despărțit de Gustavo Hebling (27 de ani), un mijlocaș central brazilian a adus în vară.

Botoșani a decis să renunțe la serviciile jucătorului, care ar fi plecat deja în Brazilia, potrivit topbt.ro. El a bifat doar 4 minute în acest sezon, în meciul cu Dinamo, scor 0-2. A mai fost pe bancă cu Oțelul, scor 0-0, iar la restul partidelor a fost lăsat în afara lotului.

Botoșani începe curățenia

Conform sursei menționate, FC Botoșani încearcă să mai scape și de alți jucători, care încă nu au acceptat rezilierea contractelor. Singurul care a fost convins să plece a fost brazilianul Hebling.

FC Botoșani a adus 17 jucători în perioada de mercato din vară, însă nu s-a bazat pe toți. Doi dintre ei nici măcar nu au prins lotul la vreun meci oficial, și anume Jayson Halman și David Tweh Teklo.

Botoșani e în criză

FC Botoșani e ultima în SuperLiga și riscă să retrogradeze în acest sezon. Echipa lui Valeriu Iftime are doar 6 puncte în 15 etape, toate obținute în urma unor remize, fără victorie obținută cu o etapă înainte de finalul turului.

Botoșani are 4 înfrângeri consecutive în SuperLiga și urmează meciul cu Farul, pe 5 noiembrie de la ora 17:30.

VIDEO. Botoșani i-a suspendat pe Pinson și pe Drole. Dan Alexa: „Pariurile sunt un cancer”

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.