FCSB a remizat în Cupa României Betano cu Oțelul Galați, 1-1, al patrulea meci din ultima lună și jumătate în care roș-albaștrii conduc, dar sunt egalați pe final # Comentatorul Emil Grădinescu și-a strigat frustrarea față de roș-albaștri.
Incapabilă să câștige și în Cupa României, doar 1-1 la Galați cu Oțelul, FCSB rămâne cu o singură victorie în ultimele 5 meciuri. Au mai fost remize cu Petrolul, FC Voluntari și U Cluj, în 3 dintre aceste meciuri roș-albaștrii fiind egalați după ce au condus.
Comentatorul sportiv Emil Grădinescu consideră că este o problemă de atitudine, că jucătorii se mulțumesc să practice un joc la „ciupeală” în finalurile de meci.
Emil Grădinescu, după Oțelul - FCSB: „Atitudine păguboasă, de echipă mică, care «ciugulește» pe final de meci”
„Să vorbim despre atitudinea FCSB-ului în finalurile de meci. Hai să le luăm pe rând. UTA, Clujul, Petrolul... meciuri în care ai avut avantaj, dar l-ai pierdut.
Cu Hermannstadt ai avut 2-1, s-a terminat 2-2. La fel cu U Cluj. Cu Petrolul ai avut 2-0, s-a terminat 2-2. Mergem mai în spate: cu Farul ai avut 2-0, s-a terminat 2-3. O atitudine păguboasă, de echipă mică, care ciupește, ciugulește pe final de meci ca scorul să rămână așa...
Nu știu dacă ține de antrenor. Nu știu dacă antrenorii ăștia (n.r. - Charalambous & Pintilii) pot impune ceva, nu știu dacă sunt ascultați de jucători, dacă îi bagă în seamă.
Dacă îți merge jocul vreme de 60 de minute, faci presing, ataci, combini, ai jocul în mână, de ce să renunți la planul ăsta de joc, la atitudinea asta față de fotbal, iar în ultima jumătate de oră să te călărească adversarul? Jucătorii ăștia pot, dar nu fac. Asta mă enervează!”, a afirmat Grădinescu la OrangeSport.
Emil Grădinescu
Cum a pierdut FCSB puncte în acest sezon:
- Etapa 5 » Hermannstadt - FCSB 2-2 (a condus cu 2-1, a fost egalată)
- Etapa 7 » UTA - FCSB 2-1 (a condus cu 1-0, a fost întoarsă)
- Etapa 11 » FCSB - U Cluj 2-2 (a condus cu 1-0 și 2-1, a fost egalată)
- Etapa 13 » FCSB - FC Voluntari 0-0
- Etapa 14 » Petrolul - FCSB 2-2 (a condus cu 2-0, a fost egalată)
- Etapa 2 grupe Cupa României » Oțelul - FCSB 1-1 (a condus cu 1-0, a fost egalată)
{{text}}