International   •   Campionate   •   FOTBAL FEMININ

Gafă incredibilă! » Greșeala Federației nu i-a permis să bifeze meciul #100 pentru țara sa

Federația Spaniolă de Fotbal a comis o eroare gravă înaintea partidei cu Elveția

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  miercuri, 01 noiembrie 2023

Federația Spaniolă de Fotbal a comis o eroare gravă înaintea partidei cu Elveția, câștigată de iberice cu 7-1, în Liga Națiunilor la fotbal feminin. Oficialii au trimis la UEFA o listă pe care nu figura apărătoarea Irene Paredes (32 de ani), chiar dacă aceasta avea drept de joc.

Irene Paredes se pregătea să bifeze al 100-lea meci pentru naționala Spaniei, dar din cauza greșelii Federației, aceasta va fi nevoită să mai aștepte. Singurele care se pot lăuda cu această performanță sunt Alexia Putellas și Jenni Hermoso.

Oficialii spanioli susțin că au încărcat lista corectă, dar o eroare a sistemului nu a putut salva datele. Așadar, pe platforma UEFA a rămas lotul de la meciul trecut, când o accidentare nu i-a permis Irenei Paredes să își ajute coechipierele, anunță jurnaliștii de la Mundo Deportivo.

În urma greșelii, Amaiur Sarriegi, fotbalista lui Real Sociedad, a figurat pe foaia de joc, chiar dacă aceasta nu a făcut deplasarea în Elveția, din pricina unei accidentări musculare.


Federalii au încercat să repare eroarea, dar nu au mai avut timpul necesar pentru a încărca o nouă listă. Aceștia puteau încărca lista până pe 30 octombrie,la ora 23:59, iar greșeala a fost constatată abia în ziua meciului, când delegația spaniolă a ajuns la stadionul din Zurich, potrivit AS.

Astfel, Irene Paredes va trebui să mai aștepte pentru a bifa meciul #100 pentru Spania. Următorul meci este cel cu Italia, programat pe 1 decembrie, de la 22:30.

VIDEO Cele mai importante faze din Spania - Elveția 7-1, UEFA Women's Nations League

Citește și alte știri din fotbalul internațional:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.