Surse apropiate de Rapid au dezvăluit că ruptura musculară suferită de Claudiu Petrila în meciul cu Universitatea Craiova a fost mare, de 5-6 centimetri, pe bicepsul femural al piciorului stâng. Și că perioada de recuperare ar fi de o lună jumate, poate chiar două. Practic, fotbalistul ar fi fost out pentru acest an.
Petrila a avut șansă ca ruptura să nu fie la inserția dintre mușchi, pentru că în acest caz ar fi fost nevoie de o intervenție chirurgicală, iar recuperarea ar fi durat și mai mult, în jur de 6 luni.
Pentru a încerca să-l aibă pe atacantul său mai repede pe teren, conducerea Rapidului a decis să-l trimită la Belgrad, la celebra vindecătoare Marijana Kovacevic.
Cea care are un tratament special prin care reușește să refacă diferiți sportivi cu probleme musculare extrem de repede. În interviurile acordate în anii trecuți, aceasta mărturisea că are același tarif pentru toată lumea, iar o oră de tratament la ea este echivalentă cu o săptămână de recuperare clasică.
Cât va sta Claudiu Petrila la Marijana Kovacevic
În cazul lui Petrila, la mărimea rupturii suferite, jucătorul Rapidului ar avea nevoie de cel puțin 9-10 ședințe de tratament la Marijana Kovacevic, pentru a fi sigur de refacerea completă.
„Totul depinde de mai mulți factori, de elasticitatea musculară a fiecăruia, de mărimea rupturii, de modul cum reacționează la tratament. Unii o fac mai repede, alții mai lent", a spus unul dintre jucătorii români care s-au tratat la Marijana în trecut.
Aceasta folosește un gel special, cu o formulă secretă, descoperită chiar de ea, care, prin intermediul unui aparat, masează zona respectivă. De obicei, fiecare pacient face o ședință de două ore pe pe zi, Iar prețul pentru o ședință este în jur de 500 de euro..
Rapidiștii speră ca Petrila, în urma tratamentului la Marijana Kovacevic, să poată juca măcar la începutul lui decembrie, după pauza pentru meciurile naționalei în preliminariile Euro 2024.
Aparatul produce câmp electromagnetic pe o rază de câțiva centimetri în jurul acestui stick pe care îl țin în mână. În acest tub e substanța, iar secretul constă în mixarea mai multor produse care dau gelul final. Formula o știu doar eu. E unică în lume și e aprobată de Uniunea Europeană. Gelul îl realizez din niște prafuri pe care mi le procur ca și L’Oreal de la câteva fabrici de cosmetice din Italia. Mușchiul se contractă de câteva ori pe secundă, practic îl regenerează.
- Marijana Kovacevic, într-un interviu acordat pentru Prosport, în 2012
{{text}}