Baschet

U-BT Cluj-Napoca, încă o victorie dramatică în Eurocup » Campionii României defilează în grupă

U-BT Cluj-Napoca s-a impus în deplasarea cu Aris Salonic, scor 61-59, și a ajuns la 4 victorii în primele 5 runde din Eurocup la baschet masculin.

Articol de Adrian Jitea  —  miercuri, 01 noiembrie 2023

U-BT Cluj-Napoca s-a impus în deplasarea cu Aris Salonic, scor 61-59, și a ajuns la 4 victorii în primele 5 runde din Eurocup la baschet masculin.

Campioana României continuă parcursul remarcabil din grupa B a Eurocup, a doua competiție a baschetului masculin european, după Euroligă.

U-BT Cluj-Napoca, victorie cu Aris în Eurocup

Elevii lui Mihai Silvășan au făcut un meci mare din punct de vedere defensiv, au ținut pe Aris la doar 59 de puncte și au obținut victoria în ultimul minut.

În ciuda prestațiilor sub așteptări ale vedetelor Seeley și Mokoka, magistrali în precedentele runde, două pătrunderi curajoase și liberele transformate cu siguranță au tranșat disputa de la Salonic.

Cel mai bun baschetbalist al lui U-BT a fost bosniacul Andrija Stipanovic, 13 puncte, 6 recuperări și o pasă decisivă. Au mai contribuit la triumf Mejeris (12 puncte), N. Patrick (10), J. Eddie (8), Cățe (7), Guzman (6), B. Jones (2), Seeley (2) și Mokoka (1).

U-BT Cluj-Napoca ajunge la 4 victorii în primele 5 runde, iar săptămâna viitoare, pe 8 noiembrie, primește vizita nemților de la Ulm.

U-BT Cluj-Napoca nu se mulțumește cu grupele în Eurocup

U-BT Cluj-Napoca le are adversare în grupa B din Eurocup pe Gran Canaria (Spania), JL Bourg (Franța), Buducnost (Muntenegru), Ulm (Germania), Turk Telekom (Turcia), Aris Salonic (Grecia), Lietkabelis (Lituania), Trento (Italia) și Slask Wroclaw (Polonia).

Primele două clasate din grupă avansează în sferturile de finală. Următoarele 4 merg în „optimi”.

Citește și alte știri din sportul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.