Nu există diferențe clare între o pretinsă campioană și o formație care participă de pomană în liga a doua, fără să aibă dreptul de promovare.
E drept că Rapidul folosește mai ales rezerve, însă te aștepți ca o campioană să aibă un lot mai bun de atât, să nu se vadă atât de clar că absentează senatorii de drept.
Jocul e o incâlceală fără ocazii, o luptă pe care o încurajează aproape 14.000 de oameni. Cam puțini steliști, din moment ce vișiniii au o peluză imensă!
Atmosfera e de meci serios, terenul găzduiește un joc care ar putea sa fie din liga a treia. Acțiuni frânte, execuții greșite.
Fotbaliști ascunși de obicei în spatele unora care câștigă meciuri nu sunt capabili sa creeze faze importante. Papeau arată în continuare ca un tip recrutat din „White men can't jump”, un jucător de curtea școlii imposibil de adaptat în fotbalul real.
Pănoiu nu poate fi foarte bun nici măcar cu „matinalii”.
Acestea sunt soluțiile aflate la dispoziția giuleștenilor într-un sezon la capătul căruia ei speră să fie campioni.
Bergodi se prinde ca rezervele lui sunt de B și ii trimite pe teren pe Borja, pe Funsho.
Steaua se apără exact, cu aceeași combinație de ambiție și de lipsă de talent pe care o etalează clubul acesta de la așa zisa reînființare pana astăzi. Cel mai mare nume din tot fotbalul românesc depinde de Vârtej și de Boiciuc.
Nici rapidiștii nu au fost evaluați corect. Stan, pe care oameni din club și din afara lui l-au recomandat ca pe un fenomen, un Haaland roman, e un vârf care are 18 ani și nu e în stare sa rămână în picioare în meciurile seniorilor.
Steaua București nu are nici măcar așa ceva, vreun copil pe care să îl promoveze într-un mod exagerat, are numai o galerie anti-Becali, o conducere rușinoasă și o marcă pe care o ține în sertar și o mai scoate din când în când ca să o lipească pe tricourile unor oameni nevinovați.
{{text}}