Cătălin Cîrjan (20 de ani), mijlocașul ofensiv de la Rapid, a vorbit după meciul cu CSA Steaua, scor 0-0, despre situația lui curentă în Giulești.
Jucătorul împrumutat de la Arsenal a început ca titular sezonul, însă pe parcurs a ajuns rezervă. A fost întrebat frontal după meciul cu CSA Steaua dacă se aștepta să ajungă în situația asta, iar răspunsul a fost franc:
Nu mă așteptam la așa ceva. Nu am discutat, eu îmi fac treaba la antrenament, muncesc, când mi se oferă șansa dau tot ce am mai bun. Nu pot să vorbesc de evoluția mea, suntem 11 pe teren.
Cîrjan: „Nu a fost un joc pentru mine”
„Plecăm cu 1 punct de aici, suntem dezamăgiți. Nu am putut să ne facem jocul nostru. Nu a fost un joc pentru mine, s-a jucat cu minge lungă, la bătaie, nu mă avantajează. Nu sunt afectat psihic.
Echipa nu a făcut un joc bun în seara asta și nu am putut să mă remarc nici eu. Suntem foarte dezamăgiți, ne doream să câștigăm și să avem mai multe șanse. Trebuie să batem CFR în etapa următoare. Fanii noștri sunt extraordinari, le mulțumim că au fost cu noi din nou”, a declarat Cătălin Cîrjan.
{{text}}