La 24 de ore distanță de la derby-ul Steaua - Rapid din Cupa României, încheiat 0-0, ultrașii din Peluza Sud și-au spus impresiile după derby-ul disputat în Ghencea, care a adus la stadion în jur de 13.500 de suporteri. Mesajul suporterilor radicali ai „militarilor” se vrea a fi și o replică după ironiile lui MM Stoica la adresa CSA.
„N-a fost niciodată despre număr și nici nu va fi. Dar să observăm că, măcar pentru o seară, s-a făcut dreptate pentru STEAUA, că aproape 14.000 de oameni s-au strâns în Ghencea și că, în sfârșit, tot mai mulți încep să priceapă care este ACASĂ - n-avem cum să nu salutăm mișcarea celor care au spus PREZENT.
După o muncă titanică, de aproape trei săptămâni, lucrurile au ieșit fix cum am plănuit. Pentru o seară am simțit, din nou, că fiecărui stelist prezent pe stadion îi pasă de blazonul roș-albastru și că înțelege măreția clubului nostru.
Apropo, se pare că se poate programa, până la urmă, un meci la o oră decentă, nu-i așa, domnilor?
Poate că unii înțeleg în continuare din STEAUA că este «doar o marcă într-un sertar". Dar noi suntem în continuare aici. Și nu plecăm. NICĂIERI și NICIODATĂ!», au scris cei din Peluza Sud, într-o postare publicată joi seara pe contul oficial de Facebook.
Mihai Stoica nu s-a putut abține după Steaua - Rapid
Mihai Stoica, oficialul rivalei FCSB, a ironizat numărul de spectatori prezenți în Ghencea.
Derby-ul dintre CSA Steaua și Rapid a strâns pe stadionul din Ghencea doar 13.678 spectatori. Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al celor de la FCSB, a ironizat prezența redusă, comparând numărul total de spectatori cu cel vândut de echipa sa pentru derby-ul cu Rapid de duminică.
„Avem date până acum doar în Tribuna 2 peste 13.678. Cu toate golurile anulate și penalty-urile refuzate”, a scris Mihai Stoica pe contul personal de Facebook.
{{text}}