Cupa Romaniei

Nistor s-a supărat pe Sabău » Ce s-a întâmplat cu CFR Cluj

+5 Foto
Dan Nistor/ foto Cristi Preda (GSP)

Articol de Eduard Apostol, Cristi Preda (foto), Adrian Duţă  —  joi, 02 noiembrie 2023

Dan Nistor (35 de ani), mijlocașul ofensiv de la U Cluj, a fost schimbat în minutul 72 al meciului cu CFR Cluj, scor 1-1, și s-a supărat pe Ioan Ovidiu Sabău.

Nistor contribuise la autogolul celor de la CFR. A central din corner în careu, Kresic a vrut să respingă, însă a lovit greșit mingea și a trimis-o în plasă. A părăsit terenul în repriza a doua, fiind schimbat cu Elvis Manu.

Nistor, iritat la schimbare

În momentul în care a văzut că este schimbat, Nistor s-a îndreptat nemulțumit spre banca de rezerve. În momentul în care a trecut pe lângă Sabău, Nistor a fost luat la o discuție de Neluțu, care i-a explicat de ce l-a scos din teren. Jucătorul lui U Cluj și-a continuat, tot deranjat, drumul spre bancă.

„Am făcut schimbări să odihnim jucători, pentru că avem un program aglomerat, jucăm din 3 în 3 zile”, a declarat Sabău la finalul meciului. Universitatea Cluj are meci cu FC Voluntari pe 5 noiembrie, în SuperLiga, de la ora 15:00.

Nistor face un sezon senzațional, fiind unul dintre motoarele echipei, alături de Alexandru Chipciu. Deși cu CFR nu a dat gol sau assist pe hârtie, el a contribuit decisiv la stabilirea scorului final.

Dan are 8 goluri și 5 pase decisive în SuperLiga în actuala stagiune, în 13 meciuri. În Cupă are un gol în 3 meciuri.

Nistor îl lăuda pe Sabău în octombrie

Dacă la meciul cu CFR s-a supărat pe Sabău, Nistor își lăuda antrenorul după victoria cu Sepsi, scor 1-0, de pe 9 octombrie.

Nu-l dau cu trafaletul, cum zicem noi, nu-l perii, dar revenirea domnului Sabău e atuul nostru. Se pune la mintea noastră, e cu noi tot timpul, ne încurajează, ăsta e plusul nostru

- Dan Nistor, mijlocaș U Cluj

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.