Fundașul dreapta Vasile Mogoș, 31 de ani, a avut o reacție dură după remiza, 1-1, pe care CFR Cluj a înregistrat-o pe Cluj Arena cu rivala de la „U”, în etapa a doua din grupa B a Cupei României.
U Cluj - CFR Cluj s-a încheiat nedecis, scor 1-1, în etapa a 2-a a grupelor Cupei României. Ambele echipe sunt pe primele două locuri din grupă, la egalitate de puncte cu Rapid, vor fi dueluri aprige pentru a continua în această a doua competiție.
În ultima rundă, Rapid va juca acasă cu CFR Cluj, „Șepcile roșii” au meci la Botoșani, acolo unde tocmai au învins, scor 3-0, în ultima etapă de Liga 1.
Vasile Mogoș și-a avertizat coechipierii: „E vina noastră, mai slabi de atât nu am fost niciodată”
Jucătorii lui CFR Cluj sunt total nemulțumiți de remiza de pe Cluj Arena, rezultat înregistrat la trei zile după ce-au învins clar, scor 3-1, campioana en titre, Farul, în Gruia în campionat. Unul dintre oamenii cu experiență ai „feroviarilor”, Vasile Mogoș, 31 de ani, a avut o reacție vehementă.
4 selecțiiare Mogoș la naționala României
„A fost o atmosferă foarte frumoasă. În opinia mea am fost foarte slabi în prima repriză. A fost acel autogol, dar se întâmplă în fotbal. E bine că am revenit și că am egalat. Bravo lor (n.r. - cei de la U Cluj) că au jucat bine, dar e vina noastră, mai slabi de atât nu am fost niciodată. Am încercată să dau un gol, dar nu am reușit.
1 golîn 17 meciuri a marcat fundașul dreapta pentru CFR în acest sezon, echipă ce a plătit în vară 45.000 de euro celor de la Crotone pentru a-l transfera
Doamne ajută să dau data viitoare. Noi ne-am făcut treaba a doua repriză, dar meciul se începe cu prima repriză și acolo am fost slabi. Mergem la Sibiu să câștigăm acum. Am jucat multe amicale cu ei și știm cu joacă”, a declarat Vasile Mogoș, după meci.
{{text}}