Gabriel Torje povestește ce a simţit la prima selecţie la echipa naţională și vorbește despre actuala generație și face un anunț în premieră în ceea ce privește viitorul său
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- În dreptul tău, la echipa națională scrie 57 meciuri și 12 goluri.
- Am debutat la 20 de ani, cu Răzvan Lucescu antrenor. După Dinamo-Rapid 3-2, după ce ne-au condus 2-0 la pauză. M-a sunat Răzvan Lucescu și m-a luat cu "Piticule, ce faci?".
- Serios?
- Am văzut eu număr d-ăla de oameni importanți. M-am gândit că e ceva. "Sunt Răzvan Lucescu, luni la 12:30 ne vedem la Mogoșoaia!". Când am auzit, am tras pe dreapta, tremuram. M-am oprit cu mașina. Era un vis îndeplinit să ajung la echipa națională! Unde se cerea performanță mare cu jucători valoroși din Serie A, din Premier League, din Franța.
- Atunci erau fotbaliști cu nume, de la echipe importante.
- O echipă națională cu jucători cunoscuți și mă gândeam cum o să reacționez. Dacă mă cunosc sau nu.
- Ai avut gândul ăsta?
- Da, dacă jucătorii importanți din străinătate se uită la meciurile din campionatul României și știu de Torje? Nici nu știam dacă trebuie să mă prezint în fața lor. Când am ajuns acolo, cu majoritatea mă cunoșteam. M-am integrat foarte repede și-am avut susținerea lui Răzvan Lucescu. M-a băgat direct titular și-am fost titular cu Albania la Piatra Neamț.
- A fost greu, presiune mare?
- Contra în spatele meu, eu mijlocaș dreapta. Trebuia să fac tot ce-mi zice el. Era și normal să-l ascult! Venea din campionatul Spaniei și era ceva extraordinar pentru mine. 57 de meciuri, șapte ani de zile n-am lipsit de la nicio convocare.
- Cea mai de preț amintire care e?
- Când ne-am calificat la Campionatul European din 2016. Când am reușit în Insulele Feroe să batem, apoi prezența la Euro, meciurile cu Elveția, Albania și Franța. Am intrat în toate, în unele chiar titular.
- Ai lucrat și cu Pițurcă. Era mai dificil decât restul antrenorilor?
- Am avut raporturi extraordinare, eram ca și copilul lui. Nu știu cum l-au văzut alții, eu știu cum a fost cu mine și cât de mult m-a ajutat în carieră și cât de mult sprijin mi-a oferit chiar și în momentele în care am jucat mai prost.
- Ai o vârstă, joci în Liga 2, mai speri la o convocare?
- Nu am fost niciodată absurd și nici n-o să fiu vreodată. Și dacă o să ajung într-o carieră de antrenor o să știu unde mi-e locul. Niciodată n-am forțat anumite lucruri. E greu să mai fiu acum la echipa națională, din moment ce sunt jucători mult mai în formă decât mine, mult mai bine pregătiți în momentul de față. Jucători prezenți constant și care au meritul de a ajuta echipa națională să se califice la Campionatul European.
{{text}}