Campionate

Lovitură pentru Casemiro! Cât va lipsi de pe teren mijlocașul lui Manchester United

Casemiro (30 de ani), mijlocașul lui Manchester United, va fi suspendat pentru următoarele 3 meciuri de Premier League, după ce l-a apucat de gât pe Will Hughes, la victoria împotriva lui Crystal Palace, 2-1/ foto Imago Images

Articol de Aurelian Botezatu  —  vineri, 03 noiembrie 2023

Mijlocașul lui Manchester Unted, Casemiro, a suferit o leziune musculară la ischio-gambieri în meiul cu Newcastle United (0-3), din Cupa Ligii Angliei, iar în urma controlului efectuat astăzi medicii au anunțat că va trebui să ia o pauză de ”mai multe săptămâni”.

Ca și cum nu-i era de ajuns criza pe care Manchester United o traversează în acest debut de sezon, managerul Erik ten Hag a pierdut și un jucător foarte important pentru o bună bucată de timp.

Accidentat în meciul din Cupa Ligii Angliei cu Newcastle United (0-3), de miercuri, Casemiro a fost înlocuit la pauză. Iar în cursul zilei de vineri, în urma controalelor la care a fost supus, clubul a anunțat că este vorba despre o leziune la mușchii ischio-gambieri și că aceasta îl va ține departe de gazon „mai multe săptămâni”. 

Manchester United a suferit 8 eșecuri în 15 meciuri oficiale în acest sezon

Eșecul suferit de „diavoli” în fața „coțofenelor” este al 8-lea în cele 15 meciuri oficiale disputate până acum în 2023/2024. Însă Ten Hag este încrezător că va putea aduce echipa pe linia de plutire.

„Știu că am avut multe probleme în acest sezon. Dar eu sunt un luptător. Trebuie să știm cum să depășim asemenea situații. Trebuie să facem lucrurile corect la un anumit nivel. Nivelul minim pentru a câștiga meciuri”, a comentat Ten Hag.

Gabby Agbonlahor nu-l vede bine pe Erik ten Hag

Tehnicianul olandez e contestat tot mai mult de suporteri, care „și-au pierdut răbdarea cu el” - potrivit tabloidului The Sun, dar și de unii jucători.

Fostul atacantal lui Aston Villa, Gabby Agbonlahor, susține că „așa, când mă uit la meciurile lui United, văd cel puțin cinci sau șase jucători care s-ar bucura ca Ten Hag să fie dat afară pentru a primi o nouă șansă din partea unui alt manager”.

Citiți și alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.