Constantin Anghelache, fostul președinte al lui Dinamo, prieten de-o viață cu Mircea Lucescu, a comentat, în exclusivitate pentru GSP.ro, decizia lui Il Luce de a-și da demisia de la Dinamo Kiev, o mișcare sinonimă și cu încheierea unei cariere spectaculoase.
Ultimul meci al carierei lui Mircea Lucescu a fost întâlnirea dintre fosta și actuala echipă a românului, care s-au întâlnit în derby-ul Ucrainei. Șahtior a învins-o pe Dinamo Kiev, 1-0, iar tehnicianul de 78 de ani și-a anunțat la final plecarea de la formația lui Igor Surkis.
Constantin Anghelache: „Mircea Lucescu a considerat că este un moment frumos să se retragă”
Constantin Anghelache consideră că Mircea Lucescu avea decizia pregătită și a considerat derby-ul Șahtior - Dinamo Kiev prilejul perfect pentru ieșirea din scenă:
„Îl cunosc foarte bine pe Mircea Lucescu. Nu cred că a fost o decizie de moment. Cred că ar fi luat aceeași decizie și dacă ar fi câștigat. A considerat că este un moment frumos să se retragă din fotbal la finalul unui meci între cele două echipe pe care le-a antrenat în Ucraina.
Nu s-a retras înfrânt de oricine, ci de o echipă formată de el. Ar fi vrut să-și încheie cariera în vară, când îi expria contractul. A dus un an și jumătate în condiții extrem de grele în Ucraina, conflict militar, incapacitate organizatorică, antrenamente și meciuri pe unde apuca.
Pe Constantin Anghelache îl leagă o prietenie de lungă durată cu Mircea LucescuA acumulat multă uzură în acestă perioadă. Își va lua un concediu mai lung, dar nu va sta însă departe de fotbal”, a declarat Anghelache, în dialog cu GSP.ro.
Nu cred că și-a încheiat cariera, ci doar aventura de la Dinamo Kiev. Eu îl cunosc foartre bine, iar nea Mircea nu poate trăi fără fotbal! Vă spun 100%. Sau îl văd în continuare pe bancă, 100%. Sau poate în alt rol, dar știți ce înseamnă a fi manager, înseamnă implicare.
- Mircea Rednic, antrenor UTA, la DigiSport
{{text}}