International   •   Stranieri   •   RETRAGERE

Ioan Ovidiu Sabău a dezvăluit ultima discuție cu Mircea Lucescu: „Era supărat pe mine! În primele luni de retragere, e teribil”

+39 Foto
Ioan Ovidiu Sabău va continua la Cluj și din sezonul viitor / foto: Ionuț Tăbultoc

Articol de Marius Mărgărit   —  vineri, 03 noiembrie 2023

Mircea Lucescu (78 de ani) a anunțat că se retrage din fotbal, imediat după eșecul suferit de Dinamo Kiev derby-ul cu Șahtior, scor 0-1, în runda cu numărul 13 a primei ligi din Ucraina. Ioan Ovidiu Sabău (55 de ani) a dezvăluit ultima conversație avută cu „Il Luce” și că nu anticipa decizia. 

Ioan Ovidiu Sabău, după retragerea lui Mircea Lucescu: „Era supărat pe mine că am renunțat”

„Probabil că a venit momentul. Acum vreo două luni și ceva am vorbit cu dânsul ultima oară. Era supărat pe mine că am renuntat la final sezonului trecut. Și vorbind vedeam câtă pasiune are, a trăit pentru fotbal, l-a iubit și îl iubește în continuare. Nu mi-a lăsat nicio clipă senzația că ar renunța. Câte planuri avea, cu câtă energie vorbea.

Deși îmi spunea și cât de greu este cu deplasările, cu pregătirea, cu jucătorii, cu războiul. Dar vine un astfel de moment, când trebuie să spui stop. O sa-i fie greu, știu cum e că și au am renunțat câțiva ani. În primele luni e teribil, îți lipsește rutina, programul ordonat, adrenalina de zi cu zi, sau de la meciuri.


Dar poate vrea să se liniștească, să stea mai mult acasă, cu familia, cu nepoții. Noi am lucrat împreună 10 ani și pentru mine este un model, avem o relație senzațională. Nu am văzut și nu am cunoscut pe nimeni niciodată să fie atât de pasionat de fotbal ca nea Mircea”, a spus Ioan Ovidiu Sabău pentru GSP.ro.

Am învățat enorm de la dânsul. Nu cred că se va implica în vreun proiect în România, dar cine știe. Poate așa, ca sfătuitor, consilier. Dar nu prea îl văd să facă asta, pentru că e un nume prea mare, așteptările ar fi enorme, la fel și presiunea. Poate că are nevoie de liniște. O să-i fie greu la început, tot o să se ducă să vadă meciuri, fiindcă e greu să te rupi așa, dintr-o dată

- Ioan Ovidiu Sabău

FOTO. Imagini de colecție din cariera lui Mircea Lucescu

+39 Foto
Mircea Lucescu și Henrikh Mkhitaryan. Foto: Instagram

Mircea Lucescu, conferință de retragere din fotbal:

Totul se termină. Am dat 15 ani fotbalului ucrainean și meciul cu Șahtior a fost ultimul în fruntea Dinamo. Astăzi nu aș vrea să vorbesc despre joc. Vreau să spun că am dat 15 ani fotbalului din Ucraina. Așa am decis să-mi pun capăt carierei. A fost ultimul joc. Mi-am luat rămas bun de la jucătorii mei, de la Șahtior. Va mulțumesc tuturor. Mi-ar fi plăcut să o închei altfel, dar totul se termină - o carieră fotbalistică, dragoste și viață. Totul are un început și un sfârșit.



Echipa asta a lui Dinamo are un viitor frumos. La fel are și fotbalul ucrainean. Dar pentru mine este complicat să merg mai departe cu acest război, cu lipsa fanilor. Toate minutele astea de liniște, de reculegere, sunt dificile pentru mine. Am devenit mai sentimental peste ani. Fiecare meci a devenit tot mai complicat pentru mine. E dificil să mă gândesc constant la toți oamenii nevinovați care mor. Nu pot combina asta cu fotbalul. Vă mulțumesc tuturor, mulțumesc fotbalului din Ucraina pentru acești 15 ani minunați.



Vă doresc pace, sănătate și un viitor fericit. Eu sunt aici de la începutul războiului, din 2014. Nu am părăsit atunci Donetskul. În ultimii doi ani, mulți fotbaliști cu experiență au părăsit echipa. Cei tineri nu îi pot înlocui imediat. Trebuie răbdare! Cel mai ușor e să critici și să blamezi. E necesar să susținem tineretul ucrainean

- -Mircea Lucescu

VIDEO. Mircea Lucescu, despre cheia succesului într-o carieră fabuloasă: „Când câștigi și ai succes nu mai poți să trăiești fără el că te îmbolnăvești!”

Citește și alte știri din fotbalul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.