Închiderea bruscă a ediției tipărite a Gazetei Sporturilor a declanșat tot felul de reacții, de la mai multe tipuri de oameni.
Mi s-au părut firești, naturale cele venite din partea persoanelor care chiar erau implicate și au făcut eforturi până în ultima secundă să păstreze intactă această moștenire de aproape un secol.
La fel cele venite de la oamenii care și-au pierdut serviciul odată cu decizia luată abrupt de companie. Ale colegilor mei care sunt acum în pericol, pentru că jobul lor era dedicat în mare parte printului, iar acum sunt puși în fața unor decizii de reconversie profesională, de modificare a condițiilor de muncă, de a continua, care pot să le aparțină sau nu.
Empatizez cu ei și le simt frustrarea.
Au apărut însă și reacții mai puțin firești. Un val major de ipocrizie.
Online-ul nu e dușmanul printului. N-a fost niciodată
Să nu ne ascundem de realitate: online-ul la GSP exista deja, nu l-a creat nimeni azi. Eu m-am angajat acum aproape 18 ani și am intrat direct în zona de online, care era în plină dezvoltare. Materialele mele au apărut și în ziar și am scris de multe ori lucruri care au intrat doar în ziar. Și da, mirajul inițial, care m-a făcut să vreau să intru în presă, a fost ziarul, care era singura variantă din copilăria mea.
Însă de 18 ani și mai bine, online-ul a acompaniat printul și l-a susținut, nu doar emoțional și editorial, ci și financiar.
Ca om de online, sunt lucruri care mă deranjează. Unii nu cumpărau Gazeta de ani de zile, citeau doar ce era disponibil pe net, nu plăteau nici măcar acel abonament pentru ediția digitală care a fost disponibil până de curând, iar acum plâng după ea. Tirajele au scăzut în fiecare an.
Oamenii voiau altceva, așa cum aleg și hypermaketurile în locul magazinelor de tradiție, așa cum citesc cărți pe Kindle și se închid edituri, librării, așa cum hainele vin mai nou de pe Shein și nu mai găsești un croitor bun. Să deplângi ceva pentru care nu contribui deloc în a-i întreține și lungi viața e un pic ironic.
Dar… ipocrizia
Iar acest comportament elitist, „S-a închis printul, a dispărut calitatea”, e o lipsă de respect față de cei care muncesc de ani de zile în zona de online a Gazetei.
O zonă care, aș vrea să subliniez asta încă o dată, plătește salarii, colaborări, contracte. Uneori chiar ale celor care se simt trimiși forțat într-un „exclusiv online” care îi deranjează. Miroase urât. Nu e quality. Acolo sunt niște lopătari agramați. Sunt ăia plătiți de nu știu care om de fotbal. Scriu la comandă. Publică prea multe mondenități. Ce mare chestie să scrii o știre pe online?!
Sunt cei care acum descoperă că trebuie să se coboare la ceea ce consideră nivelul cel mai de jos al internetului pentru a-și continua meseria sau pentru a-și lua informațiile. Ne scuzați. Suntem aici de ani de zile și încă ne luptăm în felul nostru și după puterile noastre să ținem Gazeta Sporturilor la cel mai înalt nivel, pentru că încă este „acasă” pentru mulți dintre noi.
Nu ne plătește nimeni în afara de angajator, ne mai scapă câte un cuvânt scris greșit din cauza vitezei, iar unele știri apar pentru că aduc audiență și au publicul lor fidel. Dacă nu l-ar mai avea, nu le-am mai publica. E un cerc vicios creat de iluzia superiorității unora.
Decizii care dor. Fizic.
În final, insist. Toate astea nu justifică felul în care s-a luat hotărârea de a închide ziarul Gazeta Sporturilor și cum a fost gestionată toată situația. Crud, trist, nemeritat. Este doar încă una din deciziile radicale luate în ultima vreme la GSP care dor foarte, foarte tare. Dor fizic, dor psihic. Inclusiv pe mine, pentru că știu că oameni pe care îi respect, îi admir, la care țin, s-au luptat enorm pentru a păstra ziarul viu. Au făcut asta din datoria pe care o simțeau față de public și față de cei care lucrau la ziar.
Dar poți deplânge închiderea nemiloasă a unei publicații tipărite cu o istorie remarcabilă, poți critica decizia companiei și fără să iei în derâdere oamenii care muncesc zi de zi la site. Cele două nu se autoexclud.
{{text}}