FCSB a pierdut derby-ul cu Rapid din ultima etapă a turului Superligii, scor 1-2, pe Arena Națională. FCSB a fost aproape să egaleze în ultimele minute ale partidei, dar golul marcat de Adrian Șut a fost anulat pe motiv de ofsaid.
Florinel Coman a revenit ca titular la FCSB, după ce a ratat ultimele două etape din cauza accidentării suferite în meciul cu FC Voluntari.
Florinel Coman: „A fost o faza la limită, dar părerea mea e că n-a fost ofsaid”
Florinel Coman a susținut la finalul partidei că golul marcat de Adrian Șut în minutul 87 ar fi trebuit validat: „Am avut ocazii, dar nu am reușit să marcăm. Am intrat mai greu în meci, ne-am trezit târziu. Am avut și acel gol anulat, m-am uitat la reluări, este la limită, dar părerea mea e că n-a fost ofsaid.
Florinel Coman: „Toate echipele ne întorc când avem 2-0, noi nu reușim”
Florinel Coman a vorbit despre forma recentă a echipei sale: „Important este că nu am reușit să câștigăm, rămânem cu ocaziile, dar nu marcăm, plus că intrăm foarte greu în meci. Toate echipele ne întorc când avem 2-0, noi nu reușim. Sper că a fost ultimul meci de genul, trebuie să ne trezim și să jucăm ca la începutul campionatului.
Ne pare rău pentru suporteri, au venit aseară la bază să ne încurajeze, din păcate n-am reușit să-i mulțumim. Știm ce înseamnă pentru ei aceste derby-uri, dar n-am reușit să-i facem fericiți. Ei fac multe sacrificii, la fel și noi, domnul Mustață știe cât muncim la antrenamente, este acolo mereu cu noi.
Trebuie să fim o familie, să ne uităm în ochii celorlalți, să ne încurajăm, trebuie să mergem să obținem puncte. Așa a fost și anul trecut, am dus lupta până în penultima etapă. Trebuie să ne adunăm și să începem să câștigăm, fiecare echipă trece prin perioade mai proaste.
În fiecare an se întâmplă la fel, avem o perioadă mai puțin bună, dar trebuie să ne ridicăm și să muncim mai mult. Facem sacrificii, dar, din păcate, n-am reușit să câștigăm nici astăzi. Decât să termin pe locul 4 și să bat Rapid, mai bine mă bat la campionat”.
{{text}}