Opinii   •   editorial

Lucescu visează să se stingă în iarbă. Se contopește cu fotbalul

Editorial Theodor Jumătate

Articol de Theodor Jumătate   —  luni, 06 noiembrie 2023

La 78 de ani, Mircea Lucescu a părăsit Dinamo Kiev, dar nu se poate retrage nici după 60 de ani dedicați fotbalului, 44 ca antrenor. În 2010, îmi spunea: ”Aș vrea să mor pe teren. E cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unui antrenor”.

În ultima sa conferință la Dinamo Kiev, Mircea Lucescu a anunțat nu doar că părăsește clubul ucrainean, ci se retrage din fotbal, la 78 de ani. În aceeași seară, antrenorul nu mai era atât de radical. Lăsa un spațiu liber, semn că ar putea continua, pentru că nu poate trăi fără ceea ce a iubit o viață. Sensul vieții sale.

„Sunt prea bătrân pentru a mă retrage”

Mi-am amintit de o discuție pe care am avut-o cu el spre sfârșitul lui 2010, interviu ce a apărut în Gazetă într-o miercuri, pe 1 decembrie.


Totul a plecat de la un dialog al lui Sir Alex Ferguson cu The Independent, în care unul dintre cei mai mari manageri din istoria sportului spunea: "Sună paradoxal, dar sunt prea bătrân pentru a mă retrage". Avea 69 de ani, 24 la Manchester United, 36 de când devenise antrenor.

„Eu și Ferguson suntem nemuritori”

"Are perfectă dreptate. Cei care am trăit o viață pe gazon suntem prea bătrâni să mai părăsim fotbalul", spunea "Il Luce" atunci. Era intens, profund. "Nu poți să te oprești. Nu ai nevoie de liniște, ai nevoie de tot ce îți oferă fotbalul. De tensiune, emoție, adrenalină... Noi, antrenorii, trăim de două ori mai intens decât oamenii normali. În niciun caz eu nu mă retrag. Niciodată! Fotbalul e viața mea și mă ține viu".

Adăuga: "Antrenorii sunt precum actorii. Nu se retrag". Și "nicio clipă nu m-am gândit la retragere. Nici chiar în perioadele grele".


Ignora problemele de sănătate: "Nici nu am știut că există, erau doar o glumă pentru mine, nu le-am luat în seamă. Eu și Ferguson suntem nemuritori. Nu te gândești că o biată arteră se poate înfunda. Fotbalul înseamnă viață concentrată la maximum. Nu ai timp de propriul corp, nici nu-l simți. Ce se petrece în iarbă e extraordinar de intens. Se joacă totul și nu e vreme de pauze".

„Înseamnă că ai trecut prin absolut tot în viață acolo, în mijlocul luptei„

Mircea Lucescu / foto: GSP

În acele momente efervescente, l-am întrebat dacă a uitat de Jock Stein, alt tehnician britanic faimos, chiar mentorul lui Ferguson, care s-a stins pe teren în timpul unui meci, în 1985, la 62 de ani, când era selecționerul Scoției.

Răspunsul lui m-a siderat: "E cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unui antrenor. Aș vrea să mor pe teren. Înseamnă că ai trecut prin absolut tot în viață acolo, în mijlocul luptei".

Am înțeles că Mircea Lucescu nu se va putea despărți niciodată de fotbal. Avea 65 de ani în 2010, are 78 de ani acum. Șase decenii dedicate fotbalului, 44 de ani ca antrenor.

Nu există sfârșit

Sir Alex s-a oprit, în 2013, la 72 de ani. A rămas ambasador al lui Man. United. Un simbol, o imagine. De un deceniu, nu mai e antrenor. E legendă.

Ferguson s-a putut opri. Lucescu a plecat de la Dinamo Kiev, dar nu se va opri. Nu se poate opri. O forță supremă, care i-a ghidat viața, îi șoptește că nu e momentul. Pentru el, niciodată nu e momentul retragerii. Se contopește cu fotbalul și această legătură va înceta doar când granița ce separă viața și moartea va dispărea. Sfârșitul e în infinit.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.