Fotbal   •   Liga 1   •   UTA - Dinamo 2-1

Burcă, atac nemilos la arbitraj: „Scandalos! Trebuia să câștigăm”

Ovidiu Burcă

Articol de Adrian Duţă   —  luni, 06 noiembrie 2023

UTA - Dinamo 2-1. Ovidiu Burcă, antrenorul „câinilor”, a acuzat arbitrajul lui Andrei Moroiță, care le-a acordat penalty arădenilor în prelungiri. Homawoo a fost atins de minge pe mână, în săritură, la un corner. Freitas a transformat de la 11 metri și i-a adus victoria echipei lui Rednic.

Burcă a fost extrem de nervos și consideră că decizia lui Moroiță a fost „scandaloasă”. De asemenea, Ovidiu a anunțat că nu vrea să renunțe la post și pleacă doar dacă cei din conducere nu mai au încredere în el.

Burcă: „Arbitraj scandalos! Trebuia să câștigăm”

„Un penalty pe care l-au primit anapoda, nu vreau să folosesc cuvinte jignitoare. E împotriva cursului jocului. Nu vorbesc de arbitraje, dar e scandalos. Plecăm fără puncte, sunt ferm convins că trebuia să câștigăm. Am făcut un joc bun, solid. Am avut ocazii să închidem meciul. Se termină cu acest penalty oferit cadou. Continuă starea asta, seria de rezultate negative. 


Nu am ce să reproșez echipei, ca spirit, disciplină. Nu am multe reproșuri. Avem foarte multe ocazii, nu înscriem. Ne lipsește luciditatea. Rezultatul e total nemeritat. Decizia e total aiurea, asta ne face să plecăm fără puncte, E o karma pe care trebuie să o plătim, am făcut jocuri bune și am luat goluri deviate, de la 30 de metri în vinclu. E o karma pe care se pare o plătim. 

Nu vreau alibiuri, scuze. Cât sunt antrenor, trebuie să îmi asum responsabilitatea. Dar sunt și aspecte ovbiective pentru care suntem aici. Ăsta e spiritul, nu trebuie să coborâm sub nivelul acesta. Nu am avut discuții. Nu sunt omul care renunță, asta m-a învățat Dinamo. Noi nu suntem resemnați. Pierdem nemeritat zi. 

Dacă cei din conducere cred că sunt vinovat, nu am o problemă să mă dau la o parte. Eu rezist. De când m-am apucat de sport, totul avenit prin muncă, suferință. Prin puțină suferință am ajuns la toate obiectivele. Eu sunt bine, nu vă faceți griji”, a decarat Burcă, la Orange Sport.

UTA a primit penalty în prelungiri


Hențul lui Homawoo

Dinamo a încasat golul decisiv în prelungiri. Homawoo a fost atins de minge în mână la un corner executat de arădeni, iar după o analiză de 4 minute în camera VAR, centralul Moroiță a fost chemat la monitor să revadă faza.

A acordat penalty, iar Freitas a transformat și le-a adus victoria arădenilor.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.