Rapid este echipa din Liga 1 cu cele mai multe puncte obținute contra echipelor care au participat în play-off-ul campionatului precedent # Trupa lui Cristiano Bergodi a câștigat 13 puncte din 15 posibile, adică s-a încurcat doar o dată, culmea, în partida teoretic cea mai ușoară, 0-0 cu Sepsi în Giulești, duel contând pentru prima rundă a Superligii
Rapid a încheiat pe val prima parte a sezonului regulat, cu o victorie extrem de importantă obținută pe Arena Națională în fața liderului FCSB, scor 2-1. Alb-vișiniii sunt acum pe podium, la două puncte distanță de roș-albaștri și la o lungime de locul secund ocupat de CFR Cluj.
Rapid, redutabilă cu granzii campionatului
Iar victoria obținută de Rapid cu FCSB nu e o întâmplare. De ce? Giuleștenii au învins toate echipele importante pe parcursul primelor 15 etape. E drept, în afara deplasării cu FCSB, trupa lui Cristiano Bergodi a fost de fiecare dată gazdă în confruntările cu Farul (3-1), CFR Cluj (3-1) și Universitatea Craiova (2-0).
La fel și cu Sepsi, în prima etapă, aceasta fiind singura participantă în play-off-ul stagiunii anterioare împotriva căreia Rapid nu a câștigat toate cele 3 puncte și nici nu a marcat, a fost remiză, 0-0.
FCSB tocmai a fost depășită, CFR Cluj și CSU Craiova sunt departe
Cu 13 puncte obținute din confruntările cu formațiile care au alcătuit TOP 6 în stagiunea 2022-2023, Rapid domină clasamentul „directelor” între aceste echipe.
Pe locul doi este FCSB, o altă trupă cu rezultate remarcabile contra echipelor tari. Practic, vicecampioana a pierdut puncte doar duminică, în fața Rapidului, în rest a obținut 4 victorii din 4 cu Farul (1-0), CFR Cluj (1-0), Universitatea Craiova (3-0) și Sepsi (5-2).
Podiumul este completat de CFR Cluj, care a obținut jumătate din punctele puse în joc contra echipelor de play-off. Urmează Universitatea Craiova, cu 4 puncte, și Sepsi, care a bifat numai o remiză în astfel de partide, chiar pe terenul Rapidului, și 4 eșecuri.
Clasamentul între echipele de play-off
CLUB | NR. PUNCTE |
1. Rapid | 13 |
2. FCSB | 12 |
3. CFR Cluj | 7 |
4. Farul | 6 |
5. CSU Craiova | 4 |
6. Sepsi | 1 |
{{text}}