Mircea Tutovan a fost unul dintre cei mai mari voleibaliști pe care i-a avut sportul românesc. Și-a strâns o mulțime de povești în cufărul cu amintiri, după ce-a scris istorie în voleiul românesc jucând pentru Dinamo, Șimleu Silvaniei, Elcond Zalău, Gloria Bistrița și "Petru Groza", plus peste 300 de meciuri în tricoul echipei naționale
- Domnule Tutovan, n-ați avut șansa să jucați în străinătate?
- A fost o nebunie la un moment dat cu ăștia de la federație. Nevastă-mea avea un unchi legionar cu care mai coresponda. Dinamo mă controla la tot și m-au întrebat de ce nu le-am zis. "Păi, ce, eu am întrebat-o pe nevastă-mea când am luat-o ce unchi are?! Am luat-o de nevastă, voi trebuia să-mi spuneți că-i belea!". Unchiul era șmecher mare în Legiune și a apărut la un moment dat: "Hai, te așteaptă mașina! O tăiem". Venise din Suedia să mă ia. Aveam copii, fratele la facultate, n-aveam cum să plec. Deveneam dezertor.
- Deci nu v-ați gândit să rămâneți afară?
- Niciodată! Mai mult de zece zile nu puteam să stau singur. Să vă zic un moment de belea maximă. Eram în Franța pentru meciul din Cupa Campionilor Europeni. Stăteam la o pensiune, seara aveam masa, dar am întârziat vreo trei ore. Eram cu șeful clubului, unul Fane, securist! Se lăuda că știe franceză, dar lumea nu înțelegea nimic din ce vorbea el. Am ajuns într-un târziu la hotel, toți ne așteptau în hol. "Ați văzut, mă, că nu rămâne ăsta...".
- Și altă dată?
- În Belgia, după ce-am luat Cupa Cupelor mi se oferea tot ce-mi doream eu. Era o familie cu doi gemeni, inclusiv acum țin legătura cu ei. Familia aia se tot ținea după mine să rămân acolo. Le-am cerut două condiții ca să rămân. "Vreau vin de Sâmburești și mici!", le-am spus. Vinul mi-l aduceam pe care-l voiam eu, dar ăștia de la mine din echipă nu știau să-i traducă lu' ăla mici. "Vezi că n-au?! La revedere, am plecat".
Când eram antrenor la Slatina, am avut jucători care mi-au venit băuți la antrenament chiar dacă mă știau de frică. «Hai, nea Mircea, că și mata mai veneai așa». Eu niciodată n-am venit băut la antrenament! Eu beam când eram în timpul liber
- Mircea Tutovan
{{text}}