Campionate

Wayne Rooney face o mărturisire șocantă: „Beam până când leșinam"

+23 Foto
Wayne Rooney, la prezentarea ca manager al lui Birmingham City Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Theodor Jumătate  —  Tuesday, 07 November 2023

Golgheterul all-time al lui Manchester United, actualul manager al lui Birmingham City, Wayne Rooney (38 de ani) a vorbit despre marea problemă cu care s-a confruntat în tinerețe. Alcoolul!

Wayne Rooney e unul dintre marii atacanți ai istoriei fotbalului englez. O carieră de aproape două decenii (2002-2021), 13 sezoane la Manchester United, al doilea cel mai selecționat (120 de partide în perioada 2003-2018) și tot al doilea cel mai prolific jucător all-time al naționalei Albionului (53), dar golgheterul tuturor timpurilor la United, cu 253 de reușite în 559 de meciuri în toate competițiile.

Retras în 2021, la Derby County, a început imediat noua carieră, de antrenor, tot la Derby, întorcându-se apoi în SUA, la fostul său club din Washington, DC United. Din 11 octombrie 2023, la 38 de ani, e managerul lui Birmingham City, în Championship, liga secundă insulară.

Wayne Rooney face o mărturisire șocantă: „Beam până când leșinam"

Într-un interviu pentru podcastul lui Rob Burrow (fost jucător de rugby atins de maladia Charcot, o afecțjune genetică și neurologică), Rooney a făcut o mărturisire șocantă. Cum folosea alcoolul ca antidot pentru a rezista presiunii și celebrității în primii ani ca jucător profesionist (în 2004, la 19 ani, s-a transferat de la Everton la Manchester) și cât de mult ajunsese să bea.

„Când aveam 20 de ani, alcoolul mi-a dat senzația de eliberare. Mă întorceam la mine, petreceam câteva zile acasă și nu ieșeam. Beam până când aproape leșinam", a declarat el, potrivit RMC Sport.

366 de goluria marcat Wayne Rooney în întreaga carieră (883 de meciuri) la echipele de club (Everton, Manchester United, DC United și Derby County) și naționala Angliei

Wayne Rooney: „Putem să cădem foarte jos"

Rooney a mai spus: „Nu voiam să fiu printre alți oameni. Uneori mă simțeam jenat, alteori aveam impresia că am dezamăgit. Nu știam cum să fac față unor asemenea situații.

Wayne a explicat: „Când nu acceptăm sprijinul și sfaturile celor din jur, putem să cădem foarte jos, ceea ce mi s-a întâmplat câțiva ani". A încheiat zâmbind: „Din fericire, astăzi, nu-mi mai este frică să le vorbesc oamenilor despre problemele mele".

16 trofeea cucerit Wayne Rooney de-a lungul carierei, toate însă în tricoul lui Manchester United, inclusiv Liga Campionilor (2008) și 5 titluri în Premier League

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.