Mihai Pintilii (38 de ani) a fost invitat la „Prietenii lui Ovidiu” și a povestit în premieră cum a început fotbalul în 2002, după ce a plecat din Iași, cu bunul său prieten Ovidiu Mihalache. În cariera sa de fotbalist profesionist, actualul delegat al celor de la FCSB a strâns două titluri de campion național și o Supercupă.
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare săptămână, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Mihai, tu te-ai născut la Iași, dar niciodată n-ai jucat acolo.
- Pentru că n-am apucat! M-am dus să dau probă de joc și nu m-au primit la Iași. Jucam la Liga 4 lângă un sat de pe lângă Iași, la Holboca. M-a văzut de la AJF un observator. „Bă, tu ești bun, copile! Nu vrei să vii să dai probe la Iași?”. Aveam 17 ani. Mi-am luat săculețul cu ghetele și așteptam să mă bage cineva în seamă.
- Și ce s-a întâmplat?
- A venit domnul de la AJF. „Mi s-a transmis că n-ai loc. N-au timp să te bage, sunt prea mulți jucători”. Am înțeles și am plecat acasă. Eu nu știam nici unde sunt vestiarele la Iași. Doar când am ajuns cu Internațional Curtea de Argeș am văzut unde sunt vestiarele, nu știam pe unde ies pe tunel.
Mihai Pintilii: „Munceam cu ziua, aveam ajutor de șomaj”
- Și până la urmă ai ajuns la Viitorul Hârlău.
- În Liga 3. Am jucat jumătate de an, apoi a murit primarul și s-a desființat echipa. Am zis: „Gata, s-a terminat cu fotbalul!”. M-am întors la Liga 4 și munceam cu ziua.
- Cum adică?
- Puneam tablă pe casă, mă trimitea mama... Terminasem profesionala și aveam ajutor de șomaj. Mergeam cu tata la lucrări și puneam tablă pe casă. Făceam de toate. O altă grupă de băieți mă lua la blocuri, la șapă, căram pe 20-30 de lei. Doar să nu mă vadă mama acasă că stau degeaba.
- Păi, și cu fotbalul?
- A venit un telefon de la fostul antrenor de la Hârlău. L-a sunat pe Ovidiu Mihalache, fostul fundaș central. „Nu vreți să mergeți la Minerul Motru?”. Nici nu știam unde-i Motru! Ne-am uitat... Salt la Liga 2 de la Liga 4. „Mergem!”. Ne-a dat numărul de telefon al unui impresar și-am plecat. Am ajuns la București.
- Așa.
- Vă jur acum!, n-am văzut atâtea linii de tren... Doamne ferește!, unde am ajuns?! Am rămas uimit. Eu nici n-aveam telefon. Doar Mihalache avea. Era pentru prima dată când plecam de-acasă. Aveam 30-40 de lei la mine. Cei de la Motru erau cazați la Băile Herculane. Am mers acolo, am sunat când am ajuns, pe la zece seara. N-a răspuns nimeni.
„Aveam zece lei, mâncasem și noi roșii”
- Și ce-ați făcut?
- Ne plimbam prin stațiune să dăm de ei. Nimic. La un moment dat ne vede antrenorul, cu directorul sportiv. „Băieți, veniți încoa'! Voi sunteți de la Iași?”. „Da”. Mi-am făcut cruce când l-am auzit. „Ce faceți?”. „Am venit, că ne-a trimis domnul Mladin”. „N-aveți loc, bă băieți. Stați aici, mâncați aici, dormiți unu' într-o cameră, unu' într-o cameră”.
- Adică v-au refuzat din start.
- Da. Noi am vrut să dormim împreună și am dormit pe jos. Ne-a zis atunci: „Duceți-vă la Lugoj că se face echipă și au bani”. OK, bine... La ora 5 dimineața am luat trenul spre București să plecăm acasă. Nu voiam să mai merg nicăieri. Zece lei aveam, mâncasem și noi roșii, ce-am găsit. Am luat trenul spre București, dar cred că pe la Severin ne-a sunat impresarul.
- Cel care vă trimisese spre Motru!
- „Ce faceți?”, „Mergem la București”. „Bă nenorociților, mergeți la Lugoj că vă așteaptă oamenii”. Eu îi ziceam lui Mihalache că e mai bine acasă. „Nu, nu”. Între timp, ne-a prins și controlorul. N-aveam bilete, nimic, ne-a luat buletinele cu bagajele.
- Asta e o poveste...
- Am coborât la Severin cu bagajele, ne-au predat la poliția TF. Ne-au băgat în secție, în gară. Ăla a avut suflet bun... Eram rupți de foame, obosiți. Ne-au dat buletinele și-am plecat.
- Unde?
- Să mergem la Lugoj. Ne suim în tren, iarăși control, i-am dat zece lei... Erau două stații doar. Când am ajuns la Lugoj, vă dau cuvântul meu de onoare!, am sunat vreo patru ore și n-a răspuns nimeni. Și-am rămas prin gară ca să vină să ne ia.
„Ne-a dat câte o sută de lei să mergem să mâncăm”
- Și cum s-a rezolvat situația?
- A răspuns unul dintre acționari, a venit un șofer, ne-a prezentat orașul. Eu plângeam și îi ziceam lui Mihalache că vreau acasă. Am ajuns la sediu, trei acționari, noi în capătul mesei. „Bă băieți, ne pare rău, dar n-avem loc!”. Aveau 30-40 de jucători în probe. Aveau salarii de trei, patru mii de euro. În centru era patronul.
- V-a zis el ceva?
- „Mai sunt două zile, avem amical cu Minerul Motru”. Ne-a dat câte o sută de lei, să mergem să mâncăm. Am vrut să plec acasă, că aveam bani. Ne-am dus a doua zi dimineață la antrenament. Într-o parte erau 50 de persoane, eu am crezut să-s suporteri, dar ei erau în probe. Atunci a zis și Mihalache: Hai să mergem!
- Înapoi la Iași?
- Da! Când să plecăm apare unul dintre acționari. „Ce faceți?”. „Mergem să luăm o cafea”. „Nu, hai să vă prezint antrenorului”. Eu eram mijlocaș stânga, Mihalache, dreapta. Două zile antrenament, eram așa și-așa. Cu o seară înainte de meci. „Bă băieți, am nevoie de un fundaș dreapta și un fundaș central”.
15 meciuriși un gol sunt reușitele lui Mihai Pintilii la Auxerre Lugoj în Liga 2 (sezonul 2006-2007)
- Total alte posturi!
- Mihalache zice: „Eu joc fundaș dreapta”. „Și eu?”. Am intrat fundaș central. Am jucat binișor, i-a plăcut. A venit patronul ne-a mai dat o sută de lei. „Mergeți să aduceți actele”. Ne-au sunat insistent să le-aducem actele și așa am ajuns la Lugoj. Am și promovat cu ei în Liga 2 în al doilea an. Până în 2006, când am plecat la Jiul.
{{text}}