Peste numai 10 zile, România începe asaltul final pentru calificarea la Euro 2024, din postura de lider al grupei I, cu 16 puncte, în condițiile în care Elveția, aflată la un punct în spate, are un meci mai puțin disputat, iar Israel, ocupanta locului 3, are 11 puncte, dar și două restanțe.
Jucăm în acest noiembrie cu Israel, pe teren neutru, în Ungaria, și apoi ultimul joc din aceste preliminarii cu Elveția, acasă.
- Israel - România are loc pe 18 noiembrie, de la ora 21:45, la Felcsut (Ungaria). Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Prima TV
- România - Elveția se joacă pe 21 noiembrie, de la 21:45, pe Arena Națională. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Antena 1
Bucurii dar și dezamăgiri
Gsp.ro a făcut o analiză a partidelor României în luna noiembrie, de-a lungul istoriei. Primul meci al naționalei în această lună calendaristică a avut loc pe 29 noiembrie 1931, când am învins Grecia cu 4-2, în Cupa Balcanică. Următorul a venit exact la 18 ani distanță, un amical câștigat în Albania cu 4-1.
Au fost în total 81 de partide, 49 oficiale și 32 amicale. Dintre ele, 38 de victorii, adică 46.9% din numărul de jocuri, în timp ce cele 21 de eșecuri înseamnă un procent de 25,9%. Concluzia: noiembrie ne-a adus și bucurii, în partide care au confirmat calificări la turnee finale, dar și mari dezamăgiri. Totuși o lună în nuanțe gri închis pentru "tricolori", fiindcă marile reușite au fost mai puține decât eșecurile care au lăsat urme dureroase în amintirea microbiștilor.
Meciuri din noiembrie care au adus calificări României
- 16 noiembrie 1969, România- Grecia 1-1, calificare la Mondialul din 1970
- 30 noiembrie 1983, Cehoslovacia - România 1-1, calificare la Euro 1984
- 15 noiembrie 1989, România- Danemarca 3-1, calificare la Mondialul 1990
- 17 noiembrie 1993, Țara Galilor- România 1-2, calificare la Mondialul 1994
- 21 noiembrie 2007, România - Albania 6-1, calificare la Euro 2008
Eșecuri din noiembrie care au lăsat România înafara turneelor finale
- 13 noiembrie 1977, România-Iugoslavia 4-6, ratarea Mondialului din 1978
- 18 noiembrie 1987, Austria - România 0-0, ratarea Euro 1988
- 20 noiembrie 1991, Bulgaria - România 1-1, ratarea Euro 1992
- 10 noiembrie 2001, Slovenia - România 2-1
- 14 noiembrie 2021, România - Slovenia 1-1, ratarea barajului pentru Mondialul 2002
- 15 noiembrie 2013, Grecia - România 3-1
- 19 noiembrie 2013, România, Grecia 1-1, ratarea barajului pentru Mondialul 2014
Am jucat de 3 ori cu Israel și de 4 Elveția
De-a lungul istoriei sale de peste 101 ani, naționala României a jucat de câteva ori în luna noiembrie cu Israel și cu Elveția, cum se va întâmpla și acum. Cu primi am disputat numai amicale, două în deplasare, ambele încheiate cu același scor, 1-1, iar celălalt acasă, o victorie categorică a "tricolorilor", 3-0 (23 noiembrie 1988). Cu fotbaliștii din Tara Cantoanelor lucrurile au fost mai serioase.
I-am învins în preliminariile CE 1968, cu 4-2 (2 noiembrie 1966). apoi cu 2-0 în preliminariile CM 1970 (23 noiembrie 1968). A urmat o remiză albă în deplasare, 0-0, în calificările pentru CM 1982 (11 noiembrie 1981), dar și o altă victorie, 1-0, acasă în preliminariile CE 1992 (13 noiembrie 1991).
{{text}}