Fotbal   •   Nationala   •   ISRAEL - ROMÂNIA

Răzvan Burleanu, despre meciul crucial din preliminarii: „Jucătorii noștri au făcut pasul către o nouă etapă a performanței sportive”

+19 Foto
Răzvan Burleanu, președintele FRF

Articol de Andrei Crăiţoiu, Daniel Grigore, Andrei Furnigă (video)   —  miercuri, 08 noiembrie 2023

Răzvan Burleanu (39 de ani), președintele Federației Române de Fotbal, a prefațat acțiunea echipei naționale din această lună, cu accent pe meciul contra celor din Israel, programat pe 18 noiembrie.

În această lună se va încheia campania de calificare la Campionatul European din 2024. Prima reprezentativă a României mai are de jucat două meciuri, cu Israel (18 noiembrie), respectiv Elveția (21 noiembrie).

Un rezultat bun în duelul cu Israel este crucial, având în vedere că România se află în luptă directă cu israelienii pentru unul dintre primele două locuri. Răzvan Burleanu, președintele FRF, se declară încrezător că elevii lui Edi Iordănescu vor obține biletele pentru EURO.

Edi Iordănescu, înainte de Israel - România: „Suntem încrezători că jucătorii ne vor face bucuroși”


„Meciul cu Israel este decisiv atât pentru noi, cât și pentru Israel, chiar dacă Israel mai are șansa a calificării prin Nations League. Suntem încrezători că jucătorii noștri vor reuși să ne facă bucuroși la finalul acestei campanii.

Jucătorii noștri au demonstrat că în acest an au făcut pasul către o nouă etapă a performanței sportive. Sunt neînvinși și chiar pe primul loc în această grupă de calificare.

Cu siguranță acest lucru nu ar fi fost posibil fără sprijinul staff-ului. Selecționerul a reușit să creeze un grup foarte bun care se caracterizează prin câteva elemente esențiale: curaj, determinare, dăruire, corectitudine sau familie.


Edi Iordănescu a creat o cultură a performanței la nivelul primei reprezentative care a produs o schimbare de comportament din partea jucătorilor.

Cred că în jurul acestor valori s-a creat o stare de spirit la nivelul grupului care, sperăm noi, ne va aduce acestă bucurie. Spiritul grupului este de a reuși împreună, un element extrem de important”, a comentat Burleanu astăzi, la evenimentul în care a fost anunțat parteneriatul cu OPPO, o companie de dispozitive electronice.

România, prima în grupa I

Momentan, „tricolorii” ocupă prima poziție în grupa I de calificare, cu 16 puncte adunate în 8 partide (4 victorii și 4 egaluri). Elveția este pe 2, cu 15 puncte și un meci în minus, iar Israel a treia, 11 puncte în cele 6 partide jucate.

Mai multe știri despre echipa națională: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.