Handbal

Însărcinată cu primul copil, Sorina Grozav a dezvăluit cum l-a cunoscut pe Gicu: „Poate nu veți crede, dar...”

+29 Foto
Gicu și Sorina Grozav // sursă foto: Instagram

Articol de Andra Mocanu  —  miercuri, 08 noiembrie 2023

Sorina Grozav (24 de ani), inter la Rapid București, a anunțat zilele trecute că a rămas însărcinată. Handbalista de națională a dezvăluit ulterior și cum l-a cunoscut pe soțul ei, fotbalistul Gicu Grozav.

Pe 1 noiembrie, Rapid București a anunțat că nu se va putea baza pe serviciile Sorinei Grozav o perioadă, handbalista fiind însărcinată cu primul ei copil.

„Principala marcatoare a Rapidului în Liga Campionilor și Liga Florilor MOL nu va mai putea juca începând de luna aceasta. Familia Rapid îi felicită pe viitorii părinți și îi urează Sorinei o sarcină ușoară!”, a transmis clubul alb-vișiniu.

Sorina Grozav dezăluie cum l-a cunoscut pe Gicu: „Poate nu o să vă vină să credeți”

La câteva zile distanță, Sorina a făcut o serie de dezvăluiri intime. Ea a povestit cum și-a cunoscut soțul, pe Gicu Grozav, fotbalistul Petrolului Ploiești.

„Poate nu o să vă vină să credeţi, dar ne-am cunoscut pe reţelele de socializare. Mă bucur că relaţia noastră a crescut frumos. Acum stăm împreună la Bucureşti şi el face naveta la Ploieşti.

Mă bucur că suntem într-un punct frumos al relaţiei noastre. Va fi dificil, va fi şi frumos. Nu ştii unde te duce cariera de sportiv. Eu sunt pozitivă şi sunt sigură că o să fie bine”, a afirmat Sorina la Fanatik.

Handbalista Rapidului speră ca primul ei copil să fie băiat. „O să mă ajute şi mama, o să îşi facă timp. Nu mi-e frică, sunt curajoasă şi sunt sigură că o să fie foarte frumos.

Eu am noroc că o să fie şi mama cu mine. Probabil o să fie mai comod pentru mine decât pentru ea. Mă bucur că va fi într-o familie de sportivi. Mi-ar plăcea să fie băiat”, spune Sorina.

VIDEO: gol superb înscris de Gicu Grozav în Petrolul - Farul

>

Vezi și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.